** Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea – strofă XXVI – strofă L - George Gordon Byron

Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XXVI


Alcătuiau republică de regi
Ai Romei cetățeni... Erai, frumoasă
Italie, grădina lumii-ntregi,
În arte și-n minunății mănoasă.
Și azi, pustie, încă pari crăiasă;
Chiar buruienile vrăjite-ți sunt;
Fertil ți-e solul sterp – și-i glorioasă
Ruina ta! Ce farmec pur și sfânt
Emană pentru veci de veci acest pământ!


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XXVII


Răsare luna... Soarele-n apus,
Cu luna bolta încă o împarte.
Friulicii-Alpi, cu vrajă de nespus,
Privirea o îmbie de departe,
Nu-s nori ... Apusu-i curcubeu ce arde,
Unind trecuta zi cu veșnicia.
Diana-și crește, de cealaltă parte,
În vast văzduh de-azur minunăția –
Aerian ostrov ce-ți cere ospeția.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XXVIII


O stea îi stă alături, stăpânind,
Din boltă, jumătate împreună –
Cât peste Alpii Rhetieni se-ntind
Solare raze încă în cunună,
Căci noaptea și cu ziua mult se-ngână,
Și legea cât nu și-o impune Firea,
În lina ei oglindă Brenta-adună
Boboci de purpur, încă unduirea
Îi înmiește și Tăriei strălucirea.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XXIX


La ceasul minunat, de dulce-amurg,
Sclipiri de lună și de-apus de soare
Topite-n magice nuanțe curg.
Dar iată, noaptea prinde să coboare;
Sub mantie de umbre ziua moare
Ca un delfin răpus ce-n agonie
Și-n zvârcoliri se schimbă la culoare,
Și-n ultim spasm culoarea i-i mai vie,
Când sufletul și-l dă, intrând în veșnicie.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)






Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XXX


În Arqua e un mormânt: pe patru
Piloni e-un sarcofag cu oseminte,
Cu-al Laurei poet și idolatru.
Vin iubitori ai harului fierbinte
Mereu aici, precum la moaște sfinte,
Căci mintea i-a fost limbii țării faura
Și rupt vru jugul pus de-o crudă ginte;
Melodios de-a plâns el după Laura,
Pe trunchi de laur, azi, îi poartă faimei aura.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XXXI


În Arqua doarme, sat de munte unde
El ultimele zile și-a trăit.
Țăranii, mândri, te și duc oriunde,
Să-i vezi mormântul, casa, negreșit.
Ce simplu pare totul și smerit,
Dar prinde sufletul să se deschidă
Spre-al lirei sale son desăvârșit
Mai mult decât dacă-ntr-o piramidă
Și-ar fi aflat lăcaș de veci într-o firidă.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XXXII


Sălașul pașnic ce și-a fost ales
Parcă zidit a fost pentru acei
Ce-și plâng esența muritoare-ades,
Și mult dezamăgiți, cu drept temei,
Repaos caută sub clin de stei,
De unde văd numai la depărtare
Orașul – un clocotitor știubei,
Ce nu-i mai amăgește, căci la soare
Își află mai plăcut prilej de sărbătoare.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XXXIII


Munți, arbori, flori și frunze admirând,
Și ziua oglindită-n unda pură,
Cum trece timpul nu mai simt nicicând,
Râu cristalin li-i viața în Natură.
Au trândăvesc? Nu – gânduri nalte-i fură;
Societatea viață de te-nvață,
Înveți ca pustnic, moartea cum se-ndură.
Aici deșărtăciunea nu te-nhață
Și simți cu Dumnezeu că stai doar față-n față.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XXXIV


Poate cu Demoni ce gândirea pradă
De tot ce are bun – și-și fac cuibare
În inimi melancolice, grămadă;
În inimi ce de tinere-s bizare
Și cred în crâncenă predestinare
La cazne și tenebre-n veci văzând
Pe ceruri un mânjit de sânge soare,
Căci pentru ei pământul e mormânt,
Mormântul – iad mai crunt ca iadu-n al lor gând.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XXXV


Vai, iarba-ți crește azi pe străzi, Ferrara,
Când știm că simetria lor nu este
Sortită solitudinii, nici țara!
Blestem cumplit parcă se-așterne peste
Sălașul prinților vestiți de Este,
Tirani și protectori, pe-acest coclaur,
Ai barzilor ce muzelor celeste
Prin har le-au smuls cununi de verde laur,
Cum Dante doar și-a pus pe frunte-un veac de aur.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)






Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XXXVI


Lor glorie li-i Tasso și rușine!
Poetului mă-nclin, dar văd chilia
În ca-Alfonso, din porniri haine,
I-a surghiunit cu sila poezia;
Dar Tasso dobândit-a veșnicia,
Căci despotul să stingă n-a putut,
Zicând că-l apucase nebunia,
Divinul foc de nimeni întrecut
Ce-n al Armidei bard ardea dintru-nceput.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XXXVII


Pe Tasso-l laudă și-l plâng cu toții,
Dar tu, crud prinț, ai fi fost dat uitării
De mult – căci praf, și-atât ajung despoții,
De numele-ți hulit și blestemat
Nu s-ar lega de chinul îndurat
De dânsul, căci ai fost cu el mârșav.
Au ce-ai fi fost tu neîncoronat,
Lipsit de pompă și huzur grozav?
Abia de meritai lui Tasso să-i fi sclav!



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XXXVIII


Tu, să te-mbuibi făcut, și-apoi să mori
Disprețuit mai rău ca dobitocul,
Te răsfățau largi grajduri și splendori;
Dar el purta pe frunte nimb ca focul,
Ce-atunci sclipea, orbind azi în tot locul
Cruscana șleahtă și scrâșnitul vers
Ce-l scrise Boileau cu tot amocul,
Urând pe barzii cu mai dulce viers
Decât acel franțuz, ce-i leșinat și șters.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XXXIX


Ultragiatei tale umbre, pace,
Torquato, căci și-n viață, și în moarte
Tu țintă-ai fost unor săgeți buimace,
Dar una nu te-a nimerit – și-n arte
Neîntrecut ești pri a lirei coarde.
Nasc generații de poeți, dar oare,
De le-adunăm noi razele-ntr-o carte,
Putem spera că-n vremea viitoare
Asemeni ție-or fi, pe-al Artei cer un Soare?



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XL


Egali ți-s numai barzii dinainte:
Infernul unul l-a cântat pe strune,
Fiind „Divinei Comedii” părinte.
Cellalt, Scott sudic, mari isprăvi nebune,
Cavalerești în carte-a fost s-adune,
Ca Ariosto cel din nord, făcând
Ca-n magicile-i stihuri să răsune
Iubiri și înfruntări din vremea când
Onoarea o aveau toți cavalerii-n gând.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XLI


I-au smuls lui Ariosto falsul laur
Al statuii lungi fulgere în jerbe,
Căci cel căruia gloria i-i faur
Nu e lovit de trăznete acerbe.
Drept, cerul bubuit-a-n fiare sterpe
Ce nu-i fac cinste unui mare bard
În care harul sfânt al muzei fierbe.
Cred superstițioșii-n rău hazard,
Dar e sfințit un loc când fulgere-l ard.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)







Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XLII


Italia, Italia! Vestită
Ești prin fatalul Frumuseții har
Ce și năpasta ți-a adus, cumplită.
Dureri, rușini ți-au fost pe chip brăzdar
Și-n cronici ți-s cuvintele de jar.
De ce n-ai fost, ori mai puțin frumoasă,
Ori mai puternică, jug crunt barbar
Să frângi, că-ți varsă sângele acasă
Și sângele ți-l bea o haită nemiloasă?!



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XLIII


Temută puteai fi mai bogată,
Mai fără farmec, mai nepizmuită;
N-ai fi văzut torent de oaste-armată
Curgând din Alpi! N-ai fi năpăstuită
De hoarde ce-n Pad sânge prind să-nghită.
Nu te-ar păzi o sabie străină,
N-ai mai fi sclavă-n mâna cea haină,
Nici prietenii n-ar fi-n robie să te țină.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XLIV


Urmat-am, tânăr, căile descrise
Lui Tuliu, unsu-ntru eternitate,
De-un bun prieten... Pe-ape albastru-nchise
Plutind, vedeam, purtat de pânze late,
Megara-n față și Egina-n spate,
Corintu-n stânga,-n dreapta mea Pireul,
Și ca Sulpicius privind la toate,
Mă întrista să văd că apogeul
Măririi în ruini și colb îl schimbă greul.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XLV


S-au înmulțit barbarele cocioabe,
Cu timpul, printre dărăpănături,
Și pâlpâiri doar mai rămas-au, slabe,
Din falnicii de altădată muri,
Și ți-s mai dragi, căci grea tristețe-nduri.
Romanul le-a văzut scăzute-n fală,
Morminte de cetăți... Din scrisa-i coală,
Să tragem s-ar cădea o lecție morală.




Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XLVI


O am în față! Eu, cu jale-adâncă,
La ce-a deplâns și-i azi numai ruină,
Dezastrul țării lui adaug încă.
Imperială Romă, cea divină,
Da, și ea sub furtună frunte-nclină
Și-n propriul colb stă prăbușită;
Călcăm peste-un cadavru de regină,
Schelet de urbe neasemuită,
Ce, sub cenuși, de-un foc mocnit încă palpită.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XLVII


Italia! Simt, clipa nu departe-i
Când ți s-o pune capăt suferinței.
Tu, mamă și a armelor, și-a Artei;
Tu, călăuză, mamă a credinței,
Prin care raiu-i hărăzit ființei,
O, toate națiile sunt datoare,
Cu umilință dând prinos căinței,
S-alunge hoardele invadatoare,
Și Europa-atunci va merita iertare.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)






Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XLVIII


Dar Arno, cu mai calde simțăminte,
Spre-Atena din Etruria te cheamă,
Spre marmurele mândrei ei incinte.
Vărsat de pe-a colinelor ei coamă,
Al Abundenței Corn e grâu, vin, poamă.
De-a lung de râu, modernul lux, născând
Din bun comerț în dulcea panoramă,
A scos științe și-arte din mormânt,
Ce-ndată au și prins nestăvilit avânt.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XLIX


A Dragostei zeiță-n marmur, arde
Aici de frumusețe peste fire;
Respiri parcă ambrozia ce-mparte
Cu tine aburu-i de nemurire.
De-o parte-o dat cerescul văl subțire
Și, mut, vezi cum geniului dar
Natura-ntrece-ntru desăvârșire.
Și-i pizmuiești adoratorii chiar,
Ce-n piatră aprindeau un suflet viu, prin har.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea
– strofă L


Privești uimit, și capu-ntorci orbit
De-atâta frumusețe fără moarte,
Și sufletul ți-i dulce-rătăcit;
Ești rob legat de carul marii Arte
Și greu ți-e să mai stai de ea departe.
Eu nu-s pedant, nici vânzător șnapan
De marmuri, ce pe tonți i-ncântă foarte.
Am sânge, ochi, și inimă, și-alean,
Și-i dau dreptate eu păstorului dardan.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron