Umed îi răsare pieptul alb și plin de sub veșmânt - George Coşbuc

Umed îi răsare pieptul alb și plin de sub veșmânt,
Răzimat de șold adoarme brațul drăgălașei fete,
Înclinat ea ține capul cel îngreunat de plete
Și lipită de picioare-i, rochia saltă-ncet de vânt.
Ea stă-n drum. Și subțirica și puțina ea stă plecată
Și-și acopere cu-o mână obrăjorii ei frumoși,
Îndrăzneț purtându-și ochii cei atât de rușinoși
Printre degetele palmei, zâmbitoare și șireată.
Spune, dragă, ai tu gândul să încurci pe trecători,
Ori ai anumit pe unul și vrei astăzi să-l omori?

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: George Coşbuc



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.