Parabola sămănătorului - George Coşbuc

Evang. Marcu, cap. 4, și Matei, 13.

Vorbind apoi, a zis Mântuitorul:
-"Căzu din boabe-o parte pe cărări,
Și paseri au venit de sus cu zborul,
Și-obraznice-au mâncat și-au dus în zări
Atâta grâu! Și-amin, zic vouă,
Că-n minte am slujbașii-acestei țări,
Din boabe-o parte-n loc fără de rou
Crescând pieri, dar el de vină nu-i,
Căci Tatăl vrea, și-a lui e că nu plouă.
Căzu-ntre spini o parte și-o văzu
Pierind de spini și umbră și cucută,
Și-amin vă zic, c-aceasta-i vina lui.
Și-a fost și-o parte-n bun pământ căzută,
Și patruzeci o boabă fost-a dând,
Și-o seama șasezeci, și multe- o sută".

Sfârșitul, Doamne, l-ai păstrat în gând?
Că oamenii răi aduși din multe locuri,
De-acel presimt ce mân-un lup flămând
Spre-alți lupi venind cu bici și cu batjocuri,
Bătură omul, și-al lui gând l-au dus
În lacomul ponor al lor, în docuri.
El, bietul, încrezut în Cel-de-sus,
În caldul Prier își va-ncinge brâul,
Să semene din nou, precum ai spus:
Ei iarăși vor veni să-i prade grâul.
Și, dacă-i lași tu, Doamne, - așa mereu,
Din mâna cui să simt-aceștia frâul?
De ce n-ai spus și-aceasta, Doamne,-al meu?
Tăcut, tu poate-ngrămădești mânia?
Ori poate, vai, deși ești Dumnezeu,
Nu știi nimic ce-amar e-n România?

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: George Coşbuc