Episod războinic - George Coşbuc

Din nou aprinse Eris a certelor făclii,
Pentru regatul care stă sub a noastră mână,
Pe dalbele și mandrele italice câmpii
Veneția fu cauza, Veneția bătrână,
În care dogii cândva măreți au dominat
Dar astăzi e-mbrăcată cu vultur duplicat.
Căci Velful, plin de fală, război a declarat
Și prin Lombardia-și trece oștile lui turme
Spre est, pe-acolo unde abia s-au vindecat
A luptelor tirane și sângeroase urme.
Străinul rege însuși armata conducea
Ca moșul său odată, nenorocos cu ea.
Astfel veni dușmanul la luptă pregătit
Mai până lângă murii Veronei, pe coline,
În calea sa el însă cu oști s-a întâlnit.
Cu oștile-austriece, cu cetele străine.
Sub umbra grea pe care cipresii blânzi o dă
Setoși de războire, vitejii noștri stă.
Colinele de-aice, cu sânge de viteaz
Deja mai adăpate și satele de-aproape
Menite sunt să fie teatrul luptei azi
Și mulți ostași ai țării sub sânge să-i îngroape
Frumoasa dimineață în vale a așteptat
Pe doi dușmani, ce-n față-n față s-au postat.
Comanda austriacă s-a fost încredințat
La suflete probate sunt brațe-nvingătoare;
Era oștirea mică dar totuși a-ncercat
O faptă grea și plină de glorii și de-onoare.
Era o zi când fiul unui erou vestit
Să facă acest lucru măreț s-a pregătit.
Albrecht, ăst arhiduce armata conducea
Copilul aceluia erou ce-n istorie
Un nume de onoare prin secoli va avea
Când stă fără viață sărmana Germanie
Sub jug francez, atunce acest erou bărbat
La Aspern afla laur și jugu-a sfărâmat.
Albrecht era acela ce astăzi câștigând
Încrederea mulțimii în luptă o conducea
A cărui amintire ne cheamă nouă-n gând
Eroicele timpuri. La dânsul privesc dulce
Acele scumpe timpuri și lauri îi doresc;
Albrecht cu lauri vine din câmpul ostășesc.
Un spirit mare, nobil, ce-n toate-i răsărit
N-ascultă d-opiniunea greșită și fatală,
Continuând energic aceea ce-a-nceput
Din fapta lui virtute și mult curaj exală.
Cu sfaturi înțelepte la toate apărea:
El, singur, era suflet ce toate-nsufletea.
Pe dânsul se bazează al sorții noastre joc -
Ci numele său fi-va gravat în istorie
Sau deie-ne învingeri sau parte de noroc
Și soarele ce-acuma din osturi reînvie,
Nu-și va fini cărarea, când Clio va grava
În cartea istoriei pe Albrecht și fapta sa.
În Sona și-așezase cvartirul general
Deja nu se ivise a soarelui văpaie
Când tot era în ordin tocmit de mareșal,
Și trupele-împărțite și planul de bătaie
Făcut; tot insul fuge să poată-ndeplini
Aceea ce poftește această mare zi.
Căci oastea care-ncepe războiul orișicând
Cu planuri calculate, tăcute și-nțelepte
Și unde-i disciplină și toți sunt pe un gând
Nu poate decât laur în luptă să-i aștepte
Chiar și atunci când dușmanul e mult mai numeros
Și soarta le stă-n cale cu brațul viguros.

Polonii începură c-un act cavaleresc
'N frumoasă zi: aceștia stăteau pe o terasă
De lângă Villafranca în mers milităresc
O trupă inamică de ei s-apropiase
Husarii și ulanii aci erau postați
De Pultz, de colonelul brigadei: condamnați.
Deja se-ncepe lupta pe câmpul matinal
Trăznind din armă iese pierire și durere
Patrula se descarcă și-n mod inimical
Își caută victima ș-un crud tribut își cere
Cu moartea se cunună mulți bravi cari s-au luptat
Și câmpul se-negrește de sângele vărsat.
În centru inamicul prea bine s-a postat
Pe Monte Croce. Dansul de sus din greul varsă
Pe noi o ploaie crude de gloanțe necurmat
Și putinței cu zile dintre voinici ne lasă.
Deci lucru nostru-acuma era să-l alungăm
D-acolo căci altminterea degeaba ne luptam.
Wekbekers dă năvală pe culme la moment
Urmat de feciorașii iubitei lui brigade
Nu câtă că roșise a dealului pământ
Și grindina de gloanțe în fața lor le cade
Tot insul vrea la culme întâi s-ajungă el
Sau moartea să-l cosească sub ochi la colonel.
Pe culme stă dușmanul, turbat de rezolut
Cu multă vitejie se apar grenadirii
Italiei culmea-ntinsă; cu pieptul desfăcut
Din rândurile prime s-aruncă ofițirii
Spre noi cu baionetă și de mânie ard
Pe culme însă luce al Austriei stindard.
Brigada lui Scudier în ăst timp viforos
Nu stă pe loc ci trece și dânsa înainte
Spre Monte Belvedere, asaltul sângeros
Fu-ntâmpinat de-o ploaie turbată și fierbinte,
Dușmanul însă lasă și-aceste-ntărituri,
Brigadă după dânsul, la goana prin păduri.
Aci fu locul unde viteazul regiment
S-a-nfrunșetat cu lauri și cu frumosul nume
Ce-l poartă clironomul Austriei de prezent
Și vestea lui atunce s-a dus departe-n lume
Căci fiii lui sunt nobili, viteji și mai prefer
O moarte-n libertate decât viața-n fier.
Aice fuse Szabo vestitul căpitan
El până la Custoza a cutezat să meargă
Și într-un cimiteriu închide pe dușman;
Persecutându-i urma în urma lui aleargă.
Aice cade Edy- sergentul Czeczai,
Conduce compania - dușmanul o tuli.
Ăst regiment eroic era d-un colonel
Condus, de Roth; acesta din stâncă-n stâncă
Iar oastea biruindă aleargă după el
Și-o clipă-ajung cu toții pe culmea cea înaltă
Aci luptând că leii au biruit, apoi
Întorc cu patru tunuri ca premiu de război.
Deja regele zilei ajunge în zenit
Și mult fierbinte arde neschimbătoare-i raza
Dar prânzul nu așteaptă pe cei ce s-au oștit,
Din luptători niciunul la umbră nu s-așază.
De foame nu le pasă, de-arșița grije n-au
Ci-n butul ăstor două, tot înainte dau.
Dușmanul mult mai mare la număr decât noi
Cu trupe se-ntregește și-ncearcă să-și reieie
Terenul ce-l avuse; începe un război
Mai crud ca pân-acuma, dar n-a putut să steie
Cu-ai noștri față-n față. Și soarele ardea
Și sângele eroic din rană izvora.

Spre-a fi în siguranță, la fiecare pas
Ai noștri-aveau lipsă acuma să ocupe
Terenul Monte Vento, pe care s-au retras,
În fugă mai nainte dușmanul, cu-a lui trupe,
Deja St. Lucia cade și sus pe turnul ei
Împlântă bravii noștrii stindardul Austriei.
Pirets cu-a lui brigadă și Velserheimb cu-ai lui
Uniți încerc năvală pe coastele întinse;
Aripa stângă-nvinge, iar bravii centrului
Alungă inimicul. Dușmana oaste-nvinsă
Se strânge, se restrânge, se-ndeasă spre sud-ost
În pieptul lor o frică aflase adăpost.
Albrecht însuși acuma în luptă a intrat
Cu cea mai bravă ceată; a luptei crudă soartă
El vrea ca să-i deie lovirea cea de moarte
Această oțărâre aduse mult folos:
Mai crâncen se înfoacă rezbelul sângeros.
Se-nflăcără ostașul, se cere în bătăi
Căci dorul războirii în anima lui crește
Stindardele astupă a soarelui văpăi
Și vulturul cu fală pe ele strălucește.
Muzică-toană imnuri, vitejii se adun.
De strigăte de ură pădurile răsun.
Maroicici viteazul și mândru general
Stătea-n rezervă numai, pe când iată că vine
Demarându-l, ca să plece pe loc la mareșal,
Căci el cu stabu-n vale atacul greu susține
Din cauză că dușmanul acu și-a concentrat
Puterea sa întreagă ș-acu năval-a dat.
Dar toată vitejia ce dânșii arată,
Nici coasta precipisă, nici ploaia ferecată
Nu-mpiedică pe Topli la deal a se urca
Și îndrăzneți să deie în fața lor, îndată
Din culme-l persecută Hartung și cu Rodici
Îi vin spre-ajutorare oe-a dealului potici.
Din corpul V se-ncrede lui Moring la moment
Un regiment (l-acesta s-adăuse o brigadă)
S-ocupe fortăreața. Dușmanul rupt, înfrânt
Se tot retrage-ncetul, căci alta nu putea
Curaj de-mpotrivire cu armele n-avea.
Viteazul Moring însuși pășește triumfător
Cu-un regiment de oaste și-n câteva clipite
Posede culmea-ntreagă și când spre ajutor
Mai vin două brigade, erau toate-mplinite.
Ardea Custoză-acuma. Un scurt dar greu atac
Asupră-le din lontru italienii fac.

Spre vale fug cu toții de tot dezordonați
Govone se retrage cu-ntreaga diviziune
În grab el demanda s-oprește pe-nfricați
Căci oastea-nspăimântată în ordin nu se pune
Mulți dintre ei pe câmpuri cu moartea s-o întâlnit,
Mulți află servitutea sub lanțul ruginit.
Tot asta diviziunea lui Cugia a-ndurat
Căci Kirchberg cu-o brigadă în timp de două ore
Îl face să abzică de locul dominat
Și Monte Croce vine sub mână-nvingătoare
Ca premiu-al biruinți aduc bravii voinici
Cinci tunuri ferecate sub cort al Moroicici.
Ast regiment războinic de dar a se lupta
Câștiga azi învingeri pe-a Velfilor otara
Și-n lupte glorioase nălțând gloria sa
Arată că-și cunoaște menirea militară
Bravura-i astăzi luce întocmai cum lucea
Precând pe-aceste locuri Radetzki-l conducea.
Cu multă precauțiune de Bok fiind condus
Și-nsuflețit de fală și glorie bătrânească
Deși-n număr dușmanul cu mult este mai sus
El totuși ști să-nfrângă și ști să biruiască
Dușmanul prinde groază de-ai Austriei voinici
Și cât de mare-i câmpul e plini de inimici.
Custoza e căzută. Dușmanul înfricat
În mare repejune cu oastea reiterează
Învins din orice parte iubit și sfărâmat
Nimica nu mai poate, nimic nu mai spera
El lasă câmpul neted în mână la dușmani
Husarilor războinici și bravilor ulani.
O diviziune numai sub Bixia mai stă
Dintre dușmani în scopul în de-a fi-n cale,
Dar s-a retras. Pe câmpul ce-n sânge fumegă
Și-a-ntins acuma noaptea de tot umbrele sale.
"Învingerea-i a noastră! Dușmanu-a retirat
Sus casa austriacă și-augustul împărat!"

Dar cine-ar putea spune atâtea vitejii?
Și cine-ar ști să-nșire din ceata vitejească
Pe toți câți se luptară? Pe-ntinsele câmpii
Câți luptători căzură, ah, cum să îi numească?
N-am vorbe d-a descrie tot ceea ce-a făcut
Vitează-ne armată sub brațul rezolut.
Dincoace vi husarii și mândrul colonel
Megyitzki, care-i duse pe câmpul de onoare,
Și-n adevăr, făcut-au minuni, minuni cu el
(Căci Szivo căpitanul alungă singurel
Cu-un escadron careul dușmanilor din față)
Din dânșii fiecare poți zice c-a făcut
Mai mult curaj în luptă decât i s-a cerut.
Dincolo infanteria ce-n ordine mereu
Suia colina lungă și-n furia sa oarbă
Râdea de-a armei suer și glonțului de tun
Îi stă, superb în cale, ca sângele să-i soarbă
Nu s-a luptat ea oare destul de curajos?
N-a fost vrednică dânsa de nume glorios?




Ici, Fischer, colonelul conduce-n bătălii
Voinicii din Ungaria, cu fețele voioase
Ei merg orbiș la moarte, războinicii copii
La Monte Molimenti în lupta sângeroasa
Ridică steagul țării și nu cedau deloc
Nici crâncenei navale, nici arșiței de foc.
Aici Tot Iosif scapă pe-un căpitan iubit
De moartea; colo oastea e-n periclu mare,
Dușmanu-o amenință când, iată, s-a ivit
Sergentul Matray Sandor fugind spre ajutor
El mântuie oștirea cu bravii săi copii
Tot nimicind ajunge mai pân-la baterii.
Dincoace-s vânătorii, un corp victorios,
În orice timp când țara poftește-a lor viață
Așa și-aicea dânsul măreț și curajos
Zvârlind mereu cu gloanțe dușmanului în față
Îl face să se retragă, l-acopăr cu-omor
Spre-aș face sieși fală și patriei onor!
"Acolo orice armă mari fapte-a dovedit;
Niciunul n-a fost care să-și uite datoria,
În luptă tot soldatul rămas-a neclintit
Chemării sale sante. Mă-ncântă vitejia
Soldaților mei!" Lupta abia s-a terminat,
Când Albrecht comandatul așa s-a exprimat.
Dar demni au fost de trupe ș-ai oastei comandanți
Precum a fost în luptă constant, plin de bravură,
Viteazul arhiduce, așa au fost contanți
Și bravi toți ducii noștri: eroic se bătură!
Unindu-și toți puterea cu sufet de viteaz
Aduc cununi de laur și glorii aduc azi!
La luptă-a luat parte azi fiece soldat
Maroicici și Hartung și Iohn vor fi pe lume
Eterni și demni de țara ce-n sânu-i au luptat
În cartea istoriei ei vor avea un nume
Căci au țesut stindardul dușmanului cu flor
Și-au îngropat speranța și fericirea lor.
Acesta fu războiul de glorii-ncununat
Pe care la Custoză eroul îl purtase
Eroul, care-ntocmai ca moșul său odat'
Rădica soarta-Austriei în zile fortunoase
El, care azi încinge cu lauri fruntea sa
Și-n veci cu neuitarea Austria-l va orna.
Spre nord, unde războiul chiar în același timp
Se-ncinse, fu privirea popoarelor țintită
Dar totuși nici o rază de glorii nici un câmp
De-nvîngeri nu ne-apare; acolo fu zdrobită
Oștirea noastră; numai Custoza ne-a surâs,
Acolo istoria ca-nvingători ne-a scris.
Și, ah, al nostru laur a fost zădărnicit
Politica vru altfel, dar totuși ea nu poate
Să-ntunece lucrarea ce noi am izbândit
Atunci, când scumpa-Austrie ostile își scoate
La luptă-n sud, acolo râzând voinicii mor
Dar nu mor degeaba : nimbul sărută fruntea lor.
Aceasta a fost ziua de la Custoză. Ea
Ne-aduse nouă aminte de-a lui Radetztimpuri
Când vulturul nost' falnic o cale își făcea
Prea Velfului otara, pe mândrele lui ampuri,
De timpul lui Radetzki ai noștri luptători,
Erau pătrunși, întocmai c-ai lor conducători.
Bărbații, cari sub umbra cipreșilor duioși
Dorm ca eroii și carii vărsară scumpul sânge
Pe câmpul de bătaie luptând victorioși,
N-or fi din partea noastră uitați; nu se va stinge
Din pieptu-ne acele frumoase amintiri
De-a bravilor de luptă, de-ai țărilor martiri.
Și când de-altădată acest imper bătrân
Va fi-n amenințare d-un inimic -, cu toții,
Vom merge și ne-om bate cu-aceea-ne credința
C-Austria posedă eroi potrivnici morți
Că țara noastră naște războinici comandanți
Și luptători cu brațul ca fierul de constanți.
Custoza, așa frunză d-oliv nepieritor
Din falnica cunună de lauri austriece
Pre care Albrecht bunul, viteaz conducător
O face nemurindă, nevestezit-o face,
Custoza ne învață ăst vers a glăsui:
"Austria cea mare nicicând nu va pieri!"

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: George Coşbuc