Cosașul milos - George Coşbuc

Un țăran la câmp ieșise
Să cosească într-o zi:
Și cosind, deodată-n iarbă
Jos un cuibușor găsi.
Iar în cuib stăteau grămadă
Pui vreo șapte, golașei.
"Of! dac-ar putea să zboare!
Dac-ar fi mai măricei! "
Dar sunt mici și slabi, sărmanii,
Poate azi nici n-au mâncat!"
Astfel omul zice-n sine
Cu sufletu-nduioșat.
Apoi cu-ngrijire mare
El cosește-n jurul lor,
Ca să nu le strice cumva
Drăgălașul cuibușor.
Pasărea bătrână însă,
Dintr-un pom înalt văzând,
Pe cosaș în apropiere,
Nu știa, ce are-n gând.
Ea zbura încoace, încolo,
Tremurând amar de frică,
Să nu-i calce puișorii,
Să rămâie singurică.
După câtva timp cosașul
Mai trecu p-acolo iară,
Puii pene aveau și aripi,
Și prin pomi din cuib zburară.
Și văzându-i cum s-avânt
Prin văzduh cu veselie,
El simțea în al său suflet
O nespusă bucurie.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: George Coşbuc



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.