Cartea misterioasă - George Coşbuc

La cireadă se oprește-un tânăr. E străin.
El are ochii negri și păr are blondin,
Dar fața lui e pală și mari dureri ascunde.
"vin bun aveți?" întreabă șezând.
" Cum să nu?" răspunde
Hangiul mic și vesel " vin vechi, p-aicea rar
Și-n clipă el aduce o sticlă și-un păhărel.
"Hai, prietene!" vorbește străinul. Și-apoi scoate
Un pumn întreg de gălbini " nu-s toți egali în toate?
" Eu nu pot, jur pe stele, să beau și să ciocnesc,
Când n-am la de-ndemână vr-o carte, să citesc;
"Așa mi-e obiceiul, te rog deci ad-o carte!"
Hangiul râde vesel, dă brațele ntr-o parte
Și zice " bune datini d-a moșului avem?"
"Dar vezi, - în casă toată nici slova de cărți??,
Și n-am, e lucru-n capăt. Aducă tot am una
Ci-i cartea mea îndrăcită, deci rogu-te cu bună
Să n-o ceri, căci d-apururi orice cetesc au dor
În carte să cetească, cetesc și-n urmă mor!"
La rândul său acuma străinu-ncet zâmbește.
"Ei, cartea lui chiar dracul! Da D-zeu se potrivește
Cu Lambert! Iată-aice, tot auru-i al tău,
Dar-adă numai cartea și - ce-a vrea D-zeu!"
Hangiul o aduce, că-i muncă răsplătită. *
* *

Lamberto bând cetește din cartea cea-ndrăcită
Vre-o douăzeci de șire, apoi o-nchide blând
Și-și răzimă de coate trist capul, suspinând.
"Cordelio!" vorbește străinul cu suspine,
"De patru ani acuma te caut eu pe tine
Și pasul tău s-ascunde mereu din calea mea
Ești doară sinucisă? Dar asta n-aș putea
S-o cred, căci tu d-apururi ai fost cu minte-ntreagă
Și veselă. Dar spune, vai spune, soro dragă
Trăiești? Și-n care parte de lume să te cât?
E mama disperată și tata disperat
De pierderea tam scumpă Cordelio, și-n lume
Eu bat atâtea drumuri și-ntreb, măcar de nume
Să-ți aflu ceva veste, dar totul e-n zadar!
Sunt patru ani acuma, da patru, de când clar
Te caut zorind. D-acasă, te-ai dus tu fără știrea
Părinților? Răpită? Se poate, că iubirea
Te-a dus la nebunie? Puteai tu să iubești
Și făr' de-a face asta! Dar spune, unde ești
Iubita surioară! Dar unde ești tu, spune!
Întoarnă iar-acasă și fă-ne zile bune!"

*
* *

Hei, hei, țigane, trage pe ceteră curând!"
Răcnește- un glas în tindă, iar ușa cirdei sare
Din locul ei și-n clipă o bandă-ntreagă- apare
De oameni beți. Sălbatici, ei strigă și lovesc
Pământul; în beție d-abia se stăpânesc
Și-s palizi ca făclia, cu haine vechi și rupte,
Cu fețele slăbite de patimă și supte.
Ei vin, urmați de ceteri, iar între dânșii port,
P-o față, cu obrazul mai palid ca de mort,
Cu ochi intrați sub frunte: ei caută și-o cuprind,
De rochia, de haină, de mânecă o-ntind,
Iar dânsa râde vesel, aprinsă, blestemată.
A fost, așa se vede, frumoasă - această fată,
Dar astăzi e topită de patimi și văpăi,
Azi pare - un tip demonic, pornit pe rele căi.
Lambert, când o zărește, tresare și nu crede
Privirilor; suspină, căci el în față vede
Pe soră-sa, Cordelia! Și el a tremurat,
De groază și rușine tot pieptul i-a crăpat,
Iar inima-n durere și-a rupt coardele toate... *
* *
" E mort!!!" zise hangiul. " Știam, că nu se poate
Nici cum să mai trăiască, căci dânsul a citit
În cartea cea cu farmec! Sărmanul a murit
Și cât era de tânăr și de frumos!" vorbește
Și lung, dar lung în fața comitelui privește.
Apoi ia cartea, zice : " De multe dăți socot,
S-asvârl în foc minunea de carte, dar nu pot,
Căci cel ce mi-o dăduse mi-a spus curat ș-anume,
Că-n astă carte zace norocul meu din lume!"
Apoi suspină - odată și-și face cruce blând,
Cu mult fior și spaimă la carte căutând.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: George Coşbuc