Atque Nos! - George Coşbuc

Iarna, când e lunga noaptea, s-adun finii si cumetrii
Si-apoi povestesc de-a dragul, stând pe lavitele vetrii,
Despre crai cu stema-n frunte, despre lei si paralei...
Oh, ca mult îmi place mie sa ma pun la sfat cu ei
Si s-ascult ale lor vorbe, s-admir fapta glorioasa,
Sa-mi încurc în minte firul din povestea cea frumoasa,
Sa vad ce destainuieste frazul cel îndatinat:
“Cica-a fost, ce-a fost odata, cica-a fost un împarat”.
Oh, îmi place mult povestea, caci poporul se descrie
Singur el pe sine însusi în povesti - si-mi place mie
S-ascult pe popor, ca astfel sa observ cum s-a descris;
Ascultându-l, fara voie, parca ma cuprinde-un vis
Si-atunci eu ma pierd pe-ncetul pe-ale fantaziei maluri:
Vad cu ochii plasmuirea vecinicelor idealuri
Si a tuturor acelor tipuri vii, pe cari le-avem
Si pe-a caror frunte pus-am mitologic diadem -;
Vad cu ochii tot aceea, ce-a creat în zeci de veacuri
Imaginatiunea noastra: vad înamorate lacuri,
Vad câmpii cu ierbi de aur, stele vad, cari povestesc,
Brazi cu gemet, vai cu lacrimi, flori, ce sub privire cresc,
Vad zabrele si prin neguri vad crâiestile palute!...
Apoi parca tot înaint, prin regiuni necunoscute
Si prin lumi de-alegorie; pe carari cu trandafiri
Vad si-ntâmpin tot ce-n mituri a nascut întipuiri.
Vad pe-Aeleton, vestitul, vad palatul sau de glaja,
Recunosc pomul sub care Arghir a dormit ca straja,
Pre când a venit Elena cu porumbii dupa ea.
Toti satirii din poveste trec pe dinaintea mea
Si-mi fac semn; vad pe-o câmpie trei draci, cu mânii turbate,
Si pe-o magura piezisa eu zaresc Neagra-Cetate.
Basmul fiului Medenei, prin sublima-alegorie,
Tainuieste adevaruri de vieti, caci basmul stie
Sub un ideal s-ascunda palide realitati.
Si de câte ori vad basmul lui Arghir, de-atâte dati
Troienesc însumi convingeri ca poporul, care-mbraca
Într-o haina-asa de calda gânduri reci, poate sa faca
Mult, si poate sa se nalte pajura de pe pamânt:
Omul afla fericire nu numa-n negrul mormânt!
Vad pe Piparus-viteazul trecând muntele de aur,
Si-l vad cum se razboieste c-un nedumerit balaur,
Monstru, care-arunca flacari dintr-un piept impancerat.
Vad pe-acest voinic cum cearca trei copile de-mparat
Si cercându-le-n tot locul, zmei pe sub pamânt alunga,
Lumea galbena-o strabate din o dunga-n alta dunga:
Ca-i fecior nascut din baba si-ntr-un an creste ca-n trei,
El arunca buzduganul ca si-un mar, ucide zmei
Si-apoi, urmarit în urma de curaj si de norocuri,
El pe-o pajura calare parasind aceste locuri,
Capata pe cea mai mica fata de-mparat sotie...
Piparus-viteaz! Curajul întrupat în vitejie!
Tip eroic, suflet nobil si-n veci brat neostenit,
Tu porti flamura de-nvingeri! Sustinut de-a tale-ncrederi,
Esti rubin mitologiei: cap încoronat cu iederi!
Vad apoi pe-împarat-Rosu si pe Verdele-mparat,
Vad zabrelele pe care cest din urma le-a durat
Pentru fata-sa, caci fata la parinti fu numai una
Si era detot frumoasa: p-a ei frunte juca luna
Si-i juca prin dezmierdare soarele pe tipul ei
Si-i jucau pe cei doi umeri doi d-argint luceferei!
Vad pe sfânta Luni în codru, pazind tainicele bercuri
Cu izvor de apa-vie; vad apoi pe sfânta Miercuri
Povestind cu septe stele; adunând neguri si ploi
Si-mpartind viscole-n lume, eu zaresc pe sfânta Joi.
Aci vad pe sfânta Vineri, lânga muntele de glaja
Culegând flori de boscoane, ierbi de farmec pentru vraja
Si-n povesti cu Zodiacul tinând sfântul Soare-n loc;
Vad pe sfânta Marti cum râde si descânta de noroc
Si-alungând pe baba Dochie, dezvaleste primavara,
Si pe fete mai istete le-nspâimânta cu Marti-seara.
Babe mestere, urmate de-un stol greu de vrajituri,
Ele stiu sa profeteasca prin descântatoare guri
Si prin visuri întreite ani din soartea omeneasca
Daca omul prin rugi drepte s-a legat ca sa posteasca!
Vad apoi Câmpul-vietii cu mohor acoperit;
Vad poiana fericirii si, cu pasul linistit,
Vad cum trece prin poiana o fantasm, -o copilita,
Purtând flori de mac în mâna, pe sân flori de tamâita
Si-mpletiti în par de aur purtând tainici trandafiri.
Ea-i comoara de frumísete, simbol dulce de iubiri
Si-i un tip de poezie, farmec de-admirate sfânta:
Ea-i Ileana Cosintiana, din cosita-i floarea cânta!
Sub serinele-i surâsuri, ierni se schimba-n primaveri;
P-a ei urma azi reínvie crinul vestezit de ieri;
Si de drag, soarele-n cale sta pe loc si mi-o priveste
Si când pleaca, beat el pleaca si trei zile buiguieste;
Si când ea-ngâna vrun cântec, greu tresare prin fiori
Cerul înflorit cu stele, câmpul înstelat cu flori,
Ea-i nascuta-n faptul zilei si-n restimp de luna-noua
Si se culca-n pat de aur si se scalda-n râu de roua
Si-i copila descântata cu trei roze-n bobocei,
Pentru ca sa-nnebuneasca lumile de dragul ei!
Vad apoi pe Fat-Frumosul trist cum masura poiana.
Caci de mult iubeste dânsul pe Ileana Consintiana
Si de dorul ei lasat-a doi parinti si-apoi pribeag
Ratacit-a zi si noapte peste tari, si de-al ei drag
El plângând încalecase pe Cal-Galben de sub soare,
Caci e nazdravan din fire acest cal, stie sa zboare
Prin vazduh, pâna ce lasa stelele-ndaratul sau!...
Fat-Frumos si Cosintiana! O, cu tot ce Dumnezeu
A lasat frumos si nobil si fermecator în lume,
V-a-nzestrat pe voi poporul, inimi blânde cu blând nume,
Si-a facut din voi sub soare tip perfect de frumuseti!
În voi personificate stau ascunse doua vieti
De-ncântare fara margini: vultureasca fantazie
V-a creat si întreite facultati de poezie.
Vi-a depus un tron de aur p-un pamânt de-ntipuiri!
Vad apoi zâne maestre si vad alte naluciri:
Pe Zorila si Murgila, cari grabesc sa mi se culce
La cele trei urzitoare, lânga tau de lapte dulce;
Vad pe gingasa din Dafin: ma-ntâlnesc cu paraleii
Si vad falnica padure, unde-n curti s-aduna zmeii,
Facând sfaturi, cum sa fure vro copila de-mparat;
Apoi vad pamântu-n care muntii-n capete se bat;
Apoi vad pe Cenusotca, prinzând pureci la trasura;
Si vad pe-a zmeilor mama flacari aruncând din gura;
Si vad Ceasul-rau de noapte, povestind cu-al sau nepot
Si-apoi vad pe mult vestitul Statu-Palma-Barba-Cot;
Si-apoi vad pe Surga-Murga mâncând mazere pe vatra
Si mai vad pe Strâmba-Lemne sfatuind cu Sfarma-Piatra!
Aici vad pajuri marete, sub a caror adapost
Voinic-înflorit devine mai frumos de cum a fost;
Vad si pe Leagana-Muntii, si vad pe Usor-ca-Vântul,
Pe N-aude, pe Nu-Vede si pe
Na-Greu-ca-Pamântul;
Vad aici pe Mama-Noptii, iele vad si vad moroi,
Si vad pe Fata-Padurii cu lungi taberi de strigoi.
Vad apoi Gerul în straie trecând pe hotarul Ciumii;
Vad pe Foametea si-n urma ma bufhesc de Toarta-Lumii,
Eu de-aici mergând la vale prin paduri de siminic,
Eu ajung în tara unde, când scuipesti, scuipi în nimic!
Tipurile dragalase toate-mi trec pe dinainte
Si-mi revoaca-un veac de aur, plin de farmec dulce-n minte
Si-mi revoaca timpuri bune, zile de vieti senine:
Si-atunci amintiri duioase se trezesc râzând în mine,
Si-atunci gândurile mele îndarat prin secoli trec,
Si, zburând prin Capitoliu, se opresc pe-Olimpul grec.
Aici vad zeii-n consiliu, vad tritoni si minotauri,
Vad ciclopi c-un ochi în frunte, vad eroi încinsi cu lauri
Si vad toate-acele tipuri de grecesti mitologii,
Pe cari le-a creat avântul exaltatei fantazii.
Si privind adânc la ele, îmi par toate-a fi asemeni
Cu-ale noastre tipuri; toate îmi par rude, îmi par gemeni:
Si-ncet tipurile sfinte de mitologii grecesti
Se-ncuscreaza cu-ale noastre fantazii de prin povesti
Tot mai mult si tot mai tare, tot mai strâns pâna ce-n fine
Din subiectele-nrudite un subiect comun devine!
Din Helada ratacit-a mitul vechilor eroi
Si p-o cale-ndreptatita s-a prelins pâna la noi,
Pentru ca sa martureasca sângele cu grea dovada.
Din splendoarea ei cea veche, ne-a pastrat vechea Helada
Stol de basme si credinta, snop de tipuri, cari traiesc
Tainic înradacinate prin poporul românesc
Si cari numai cu viata deodata-au sa se scurga.
Poliphemos recunoaste frate bun pe Surga-Murga
Si se bucura ca-si afla ochiul ars de Odiseu;
Piparus-Viteaz îsi afla prototipul în Teseu;
ast din urma razboieste cu giganti si minotauri!
Cel dintâi, pe-aceea cale, cu zmei negri si balauri.
Regi eleni din timpul mitic, cu-a lor fapte de mirat,
Mai traiesc în basmul nostru pe la Verdele-mparat;
Si traiesc în basmul nostru fantaziile pagâne,
Caci din gratii si zeita si din nimfe-am facut zâne,
Iar din Mars, din Zeus, din Venus, din Mercur creat-am noi
Sfânta Marti si Sfânta Vineri, Sfânta Miercuri, Sfânta Joi!
Oedip înca mai traieste cu-al sau mit; în infinituri
Se-ntâlnesc în traditiune si-n nenumarate mituri
Harpie si grifi de spaima; în salbatecii nostri zmei
Afli taberi de himere si-un popor de briarei!
Iat-aci pe Fat-Frumosul, iat-aci pe Cosintiana:
Dânsul nu-i decât Apollo, dânsa nu-i decât Diana;
El un Adonis ce-adoarme Deliae pe bratul sau,
Ea-i Elena cea frumoasa, fiica de-a lui Tyndareu!
Soartea noastrâ-i profetita prin eterne urzitoare,
N-au murit Lachesis, Clotos, Atropos n-a murit oare?...
Ah, îmi place mult povestea, caci poporul se descrie
Singur el pe sine însusi în povesti si-mi place mie
S-ascult pe popor, ca astfel sa observ cum s-a descris!
Ascultându-l, fara voie parca ma cuprinde-un vis
Si zaresc poporul nostru, cu zâmbire dragalase
Leganat cu-acelasi leagan si-nfasat cu-aceleasi fase
Ca si vrednicii razboinici de la Tibru si Olimp!
Atunci ambitiuni curate ma-nfasoara si ma-nghimp;
Simtesc strâmt atunci pamântul pentru dezlipite ramuri,
Cari nascutu-s-au din sânul unor domnitoare neamuri;
Si-mi vine sa-mi înalt fruntea si s-o scutur veselos
Si sa strig în lumea larga: “Et in Arcadia nos!”

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: George Coşbuc