e prea multă iarnă
rog zăpezile să incite ghioceii
să-mi coboare în vene
un strop de primăvară
să pot îmblânzi acest ianuarie.
îi desenez pe piele
geometria speranței
trăindu-l cu doruri asimetrice
mă înclin c-un unghi perfect
peste balustrada timpului
sfidând gravitația trecutului
c-un salt în viitor
schițez bătaia aripilor de păsări
către zborul devenit axioma cerului
nu am nevoie de dioptrii
să văd nevăzutul
îl pot simți cuprinzând inimi.
vezi mai multe poezii de: Lavinuk37
Detalii poezie:
Distribuie pe: