Nu era nuntă, nu era alai,
vălul miresei era cît valurile mării;
într-o mare de mătase poţi pierde orice,
numai sufletul, nu,
aurul, zăcămînt la fel de preţios ca destinul
pecetluit într-o biserică între două mîini
crescute direct din inimile
prin care au curs milioane de fluvii de sînge
într-o deltă în care înoată liniştit peştişorul de aur –
precum pe pămînt aşa şi în cer,
raze nu numai în ochii flămînzi de lumină,
ci peste toate nopţile prin care se vor strecura gînduri murdare
ca sarea peste tortul de nuntă,
nimeni să nu arunce peste ele
vorbe pline de praf,
aşa cum nu înghite deşertul firul de iarbă
din oaza morgana în gura cămilei –
ape iuţi de mătase
peste trupul Persefonei adormită în braţele vameşului din Rodos
au smuls verighetă de aur din chiar inima care visa,
cîtă disperare,
cîtă tristeţe la nunta zeiţei de pe fundul mării,
risipă de paşi prin nisipul ţesut de ape acide,
ochi aruncaţi în plasele vălului ei
pînă departe, pînă foarte departe,
pînă nicăieri,
unde-şi are ea lăcaşul alături de Poseidon –
dar e mai bună Margarita cu gheaţă,
e mai sărac degetul femeii cu un inel,
e mai bogată inima mea cu o tristeţe,
sunt mult mai aproape prietenii care răscolesc marea
într-un dans nesfîrşit,
fiecare în gîndul lui cu verigheta topită în apele de mătase
ale miresii pe care n-a văzut-o nimeni vreodată,
furată în plină zi pentru totdeauna,
odată cu verigheta rămasă stingheră
într-o casă zidită
de apele în care cealaltă se va întoarce mereu
să asculte liniştea din zgomotul Mării Egee.
Distribuie: