Odată, de mult, de foarte de mult,
poate de ieri, poate de mîine, poate să fi fost niciodată,
poate să fi fost chiar acum,
dar acum, nu, acum nu se poate,
pentru că nu numai ochii ei, nu numai trupul ei,
ci chiar sufletul ei este foarte, foarte departe,
dar ştiu că nici acel departe nu mai există,
nu mai există nimic,
şi în locul acela, şi în locul acesta,
şi peste tot,
o astfel de poveste nu se mai poate spune,
nu se mai poate asculta,
deşi urechile stau pîlnie prin care nu mai curge nimic,
dar poţi auzi gîlgîitul unui ecou care bea de unul singur
în hăul din craniul în care au locuit miliarde şi miliarde de gînduri,
deşi ochii văd cum ea aleargă înspre mine,
trece prin mine şi nu se opreşte nicăieri,
în chiar acel loc în care nu mai există nimic,
nici poveste,
nici povestitor,
doar odată de mult, de foarte de mult,
pe cînd era ieri,
pe cînd era azi,
era mîine,
poate să fie acum,
dar sigur, desigur,
niciodată, da, cu siguranţă, niciodată
o să fie
cînd n-o să mai fie
ce o să fie…
Distribuie: