Nu mai am nevoie de alte femei,
mi-am luat maşină de copt pîine,
am aşezat-o pe masă în bucătărie – masa să fie perfectă,
ca un pat cu aşternutul proaspăt,
nu cere mult, 220 de volţi, cordonul bine întins, fără bucle,
ştergi tava, fixezi paleta,
pui în ea, pentru o pîine de 900 g, trei pahare cu apă caldă,
patru linguri de lapte praf, degresat,
trei linguri de zahăr,
o lingură şi jumătate de sare,
trei linguri de ulei de floarea soarelui,
trei pahare de făină, albă sau neagră (ai la dispoziţie zeci de reţete),
o linguriţă şi jumătate de drojdie rapidă,
introduci tava în cuva cuptorului,
apeşi pe Start/Stop o secundă, alegi în Meniu programul Basic,
aştepţi trei ore,
în timp ce ea face, la început, un pic de zgomot,
ca un sforăit,
tu poţi dormi liniştit pînă cînd un ţiuit ascuţit te trezeşte din somn
ca pe un cîine dresat pentru a salva din zăpezi pe cel rătăcit,
scoţi tava, o laşi cincisprezece minute să se răcească,
apoi o răstorni pe un fund de lemn,
scoţi cu un inel paleta,
aşteptînd să se răcească pîinea, speli tava, ştergi paleta cu o lavetă
şi apoi întorci capul spre ea
şi-i spui, ca unei femei din harem, să aştepte
pînă ce vei rezolva toate celelalte probleme
cu maşina de spălat rufe,
cu cea de spălat vase,
cu aragazul şi cuptorul cu microunde,
cu roboţica de tocat toate rădăcinoasele,
cu cea de tocat carne,
cu cea de făcut sucuri,
şi încă o serie de amante care te-au înlocuit perfect,
pentru că, ostenit de toate, pot dormi liniştit,
fără a da explicaţii pînă cînd mintea nu mai ştie ce să scornească
pentru a fi crezut că nu am fost nicăieri
în timp ce nu am fost lîngă tine,
gata de mîncat în pat ca pîinea de pe masă,
rumenă şi gustoasă, cum păreau a fi buzele tale cînd se lăsau
mursecate de buzele mele,
cînd după o zi întreagă la bucătărie,
întorcînd tăvile în cuptor,
spălînd rufe, tocînd legume, făcînd mîncare şi aşteptînd să vin de pe drumuri,
te aruncai în pat ca într-un leagăn în care nu mai încăpea nimeni,
ucigînd clipă de clipă fericirea pe care o transformai în tristeţea
cu care mă înveleai
ca pe un strat florile pe care doreai să le priveşti înflorite în zori,
dar şi ea este rece, deşi învîrte aluatul şi-l coace
atît de bine la temperaturi pe care numai mîinile tale le are
cînd mă ating înainte să adorm
alături de tine,
alungat în jungla de gînduri prin care alerg toată naoptea
pînă în zori cînd
feliem pîinea, ne bucurăm în faţa ei ca nişte copii,
umplem cănile cu lapte şi ne uităm la maşina de copt pîine
ca la o intrusă pe care, eu mă gîndesc cum s-o alung din casă,
tu, cum s-o păstrezi fără să te trădeze cu mine.
Distribuie: