Mama - Gellu Dorian

Acesta e aşternutul în care am stat nouă luni,
orb şi plin de lumină ca o stea în burta nopţii burduşită
de gemeni,
cînd am dat plapuma la o parte, întunericul
s-a făcut ţăndări,

de atunci tot încerc să lipesc cioburile
unul lîngă altul, cu migală, cu bucurie, cu tristeţe,

cînd totul va fi gata,
iarăşi va fi întuneric şi nicio stea geamănă cu alta,
de acolo nimic nu se vede,
pentru că voi privi numai din interiorul nopţii
cu ochii închişi,
iar cele nouă luni vor fi ani nesfîrşiţi
pe care nimeni nu-i va număra,
aşa cum fiecare ştie să-şi adune cioburile
unul lîngă altul, cu migală, cu bucurie, cu tisteţe –

acum îl scot la aer, e primăvară şi privighetorile
sar în urechi, fac cuiburi în plopii înalţi
plini de roua ostenelii cîntecului lor
pe care-l duc în zori
beţivii spre casă,

ferestrele sunt larg deschise, doar femeile
par închise în casele lor
de unde se aud scîncete de copii
ieşind din aşternuturi
după nouă luni de carceră,

mii de cioburi vor aduna mîinile,
într-un pămînt prin care s-au rătăcit arheologii –

acesta este aşernutul meu plin de cute,
boţit ca o faţă de mahmur
în faţa paharului gol,

cineva o să-l dea la spălat, peste pliurile lui
va trece talpa fierbinte a iadului
şi-l va netezi, să fie la fel cu toate celelalte aşternuturi
frumos păturite în sipete
în care nu va mai umbla nimeni.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Gellu Dorian