Firul de iarbă - Gellu Dorian

Poezia n-a spus niciodată mai mult decît moartea
înviind într-un fir de iarbă ieşind de sub o placă de beton
turnată acolo să uite tot ce-a fost pînă la ea
şi să nu mai lase nimic să se nască acolo,

şi asta ar fi fost mult prea mult
într-o lume prin care se închid toate ferestrele
în spatele cărora se tranşează cuvintele ca pe nişte păsări
care pînă atunci n-au ştiut cît de rece este lama cuţitului,
ba mult mult mai mult
decît ghiorăitul maţelor sub o piele de femeie frumoasă
care se lasă despuiată de mîinile unui ins
care n-a aflat că frumuseţea va salva lumea
în timp ce el o făcea terci sub trupul lui greu
ca o lespede de sub care nu se va ivi niciodată viaţa
nici măcar într-un fir de iarbă,

dar şi aşa fiind
niciodată moartea nu s-a atins de poezie
lăsînd poeţii să vină spre ea ca nişte seminţe din care
vor ieşi fire de iarbă pe care le va asculta crescînd,
surori gemene dintr-un trup la masa căruia
se bea, se mănîncă,
se vorbeşte,
se trăieşte mai mult decît moartea ar putea gîndi vreodată
că ar putea lua cu ea,

dar nici atunci,
nici vreodată, la masa mea nu s-au certat
cele două
ca acum cînd simt cum în mine stă să încolţească
de la o clipă la alta
firul de iarbă.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Gellu Dorian