Dacă am fi supăraţi acum pe tot ce se întîmplă, de fapt pe cine
am fi supăraţi, pe cine am acuza de rana aceasta ivită pe
pielea sufletului care este un soi de cearşaf din hîrtie de indigo
în care se învelesc cuvintele de cei care nu pot altfel
decît să repete continuu aceeaşi vorbuliţă
pe care o ştiu din naştere,
dar nu este chiar aşa, cînd coborîm de la zvîntat pielea despre
care v-am vorbit, suflerul rămîne gol ca un prunc în braţele doicii
care plînge pentru că nu-l vede, deoarece atunci cînd
sufletul rămîne gol nu se mai vede decît carcasa în care a stat
o vreme cît a fost lăsat aici
în lumea care n-a aflat cum arată chipul cu care ei se aseamănă,
dar noi nu suntem supăraţi,
murim doar şi nu mai simţim nimic,
poate doar să vedem o lumină cum fuge din noi şi nu mai rătăceşte
aşa cum am rătăcit noi pe pămînt,
bezmetici, supăraţi tot timpul pe toţi cei din jur
care n-au ştiut pe cine să întrebe, cui să răspundă,
încotro să o ia, iar atunci cînd află
lumina aceea le fuge din ochi şi-i părăseşte ca pe nişte cutii de conseve
la groapa de gunoi,
adăstînd un scurt timp în nările cîinilor vagabonzi,
care ştiu sigur pe cine trebuie să fie supăraţi
şi de ce.
Distribuie: