Amfora - Gellu Dorian

Nu orice femeie este femeie, cu adevărat
numai acele trupuri pline cu sînge ca nişte bidoane pline cu vin
din care bei pe nerăsuflate
au devenit amfore pe care le dezgropi după milenii de ani,
le recompui ciob cu ciob
de la buze pînă la pubis, de la braţul pierdut al lui Venus
pînă la braţul puternic al lui Hermes,
de la coasta lui Adam pînă la floarea de măr
în care se ascunde şarpele,

şi cînd e gata, o aşezi în pat,
o iubeşti,
laşi să curgă din ea viaţa,
faci tot posibilul ca moartea să o uite
chiar dacă în gîndul tău aceasta stă ca un as în mînecă
pentru clipele cînd eşti făcut cioburi şi aruncat
sub copitele cailor de pe un maidan fără dragoste,

dar există şi femeia care n-a fost niciodată amforă,
n-a fost ascunsă de timp în pămînt,
ci doar într-un alt trup de femeie,
unde ar fi putut fi ascunşi şi bărbaţii ai căror ochi
o descoperă şi o aşează în patul
din care se trezesc răstigniţi
alături de toţi tîlharii care n-au iubit niciodată ca ei,
de la buze pînă la pubis,
de la şolduri pînă la călcîie,
pînă în suflet şi inimă,
bînd cu nesaţiu dintr-o amforă pe care n-o vor mai iubi
cînd va fi goală.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Gellu Dorian