Fața ta plină de dragoste se înclină spre mine
și privește spre soare la lumina toamnei
cu frunze colorate-n aruncate spre cer,
când visele mele aleargă-n jurul tău,
clocotind neîncetat,
urmate de nerăbdarea amintirilor,
privind săruturile noastre,
iar rana din inimă se redeschide
intrând într-o gelozie furtunoasă,
nostalgică, ca o umbră căzută spre mine,
ca atunci când aveam durerea cea mare,
dar totuși, tu văzându-mă așa,
mă mângâi cu milă și astfel suspinele
ascunse-n inima mea dispar ușor,
ca și durerea mea,
deși o lacrimă ce gemea subtil, în taină,
apare-n colțul ochiului,
iar tu cuprins de valul iubirii
o prinzi cu privirea ta caldă
ș-apoi intrai în sufletul meu fierbinte,
cu miros de flori,
visând la amintirea seriilor din toamna vieții,
iar eu alunecam în ochii tăi,
dincolo de gândul din vis.
vezi mai multe poezii de: Eugenia Calancea
Detalii poezie:
Distribuie pe: