Ninge disperat în noi
și afară frunzele se duc,
suntem pietre care se cunosc
dintr-un trecut.
Și am fost și flori
și frunze și pamânt,
suntem acum doar umbra,
unui jurământ cărunt.
În pletele unui orgoliu cenușiu
parfumul clipelor acelea s-a pierdut
nu ne mai știm,
nu mai vrem să ne știm,
nu mai putem să ne știm...
căci am murit demult.
Și numai gândul a rămas
să bântuie prin lumile de ploi
și afară frunzele se duc
și ninge disperat în noi.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
Mulțumesc!
gabrielaa (autor) sâmbătă, 09 iulie 2022
Înafara construcției ciclice, nu prea am ce admira. Poezia (mă refer la modul general) are nevoie de un limbaj poetic, figuri stilistice, nu zic să fie neapărat metafore, dar măcar să aibă un impact, cât de cât.
Adina Speranta joi, 07 iulie 2022
Plouă atunci când mici picături de apă din nori se unesc. Ele cresc în dimensiuni, devenind din ce în ce mai grele, până când ajung să fie prea grele pentru a mai pluti şi atunci cad pe pământ sub formă de ploaie.
Citate şi Maxime:
Prezentabil. Înveşmântat oribil după moda momentului şi locului. Ambrose Bierce
vezi mai multe poezii de: gabrielaa
Detalii poezie:
Distribuie pe: