Noaptea - Friedrich Hölderlin

Salutări, voi umbre de refugiu,
Voi, coridoare, ce după mine voi vă odihniți;
Tăcută lună, nu auzi, cum păcătoșii mă pândesc,
Inima-mi încântată de strălucirea ta de perle.

Din lumea-n care nebunii batjocoresc
Pentru a scoate siluete goale,
Fug la voi, nu cei fricoși de strălucirea
Lumii vanitoase, nu! Doar aceia ce virtutea prețuiesc.

Doar aici la tine simt sufletul
Cât de divin va fi odată,
Și bucuria cărei mii de altare,
Prea multor victime sunt dedicate aici.

Departe sus, deasupra voastră, voi stele,
Merge ea încântată de un zbor de Serafin;
Se uită peste voi cu o privire sfântă,
Pe-al ei pământ, unde sclipind se odihnesc...



O, somn de aur, doar inima ce-i mulțumită
Cunoaște a virtuții bucurie,
Doar cel care te simte. - Aici așezi tu slabe brațe,
Cei care ajutoru-ți caută merg tot înainte.

El simte suferința fratelui sărac;
Sărmanul plânge, el plânge cu el;
Destulă alinare! Dar el vorbește,
Domnul și-a dat darul;
Doar mie? Nu, și pentru alții eu trăiesc. -

Nu de mândrie plin, nici din vanitate
Îmbracă pe cel gol și îl hrănește,
El numără a foametei schelete;
Și ca în rai, inima-i se-ncântă.

De viciul sclavilor, așa se odihnește, singur
Și chinuie a conștiinței anxioasă voce,
Iar frica morții el o prăbușește pe ale lor tabere,
În cazul în care pofta în sine deține tija.
Unde desfrâu-și ține singur măsura.

traducere Christian W. Schenk

din volumul Clasici germani, Editura Dionysos, Boppard 2019

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Friedrich Hölderlin