Contrazicerea lui Franc Gontier - Francois Villon

Un popă gras în pufuri lenevea,
În cald iatac, cu scoarţe căptuşit;
Madame Sidoine alături tolănea,
Gingaşă, albă, trup ferchezuit,
Şi zi şi noapte beau nectar, tihnit,
În râs şi-alint, sărut şi îmbiere,
Cu trupuri despuiate de plăcere.
şi cum îi oblicesc prin cep uscat,
Îmi zic: ca să alungi orice durere,
Cel mai de preţ e traiu-ndestulat.


De Franc şi cu Elena lui aveau
Asemeni vieţi de tihnă şi de pace,
A ai şi ceapă nu mai miroseau,
Scovardă unsă nu ştiau a face.
Nu dau pe lapte prins şi pe potroace
O ceapă degerată; nu caut sfadă
Că dorm sub trandafirii din livadă;
Nu-i mai tihnit pe podină un pat,
Ce ziceţi voi? E rost de vreo tăgadă?
Cel mai de preţ e traiu-ndestulat.


Mănâncă pită neagră de secară,
şi beau tot anul apă de cişmea.
Păsări de-aici la Vavilon ce zboară,
Cu preţul lor, o zi n-aş rămânea,
Un ceas să mă oprească n-ar putea.
Dă Doamne, Franc Gontier să aibă pace,
Lângă Elena, sub rozar de-i place;
De le e bine aşa, nu-s supărat.
Cu viaţa de la ţară n-am ce face;
Cel mai de preţ e traiu-ndestulat.


Prinţe, împacă-ne cu-n sfat cuminte.
Cât despre mine, de nu-i cu bănat,
Aud de mic copil şi iau aminte:
Cel mai de preţ e traiu-ndestulat.

în româneşte de Dan Dănilă

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Francois Villon