Şi de-ar şti viaţa că moartea-i sumbră
De-ar şti ea că moartea-i-n viaţă
Nu ne-am teme atât de moarte, ci de viaţă
Fiindcă odată ce mori, dispari
Mai bine de a trăi o moarte lungă.
Cruţă-mă de tot ce-i negru
Închis, neînsufleţit şi praf
Sfârşit e ceaţă densă-n alb
Moarte apropriată-n a vieţii paragraf.
Mă simt clişeu, simt destănuire
În suflet simt al ei sfârşire.
Ai gravitaţii ochi, plânşi, îndureraţi
Se apleacă ploape peste bulbi accidentaţi
Şi consacraţi de moarte.
vezi mai multe poezii de: Amelie Miulan
Detalii poezie:
Distribuie pe: