Foșnetul tăcerii decupează arbori din mine

Autor:Gerra Orivera


Adăugat de: Gerra Orivera

marți, 07 iulie 2015

*cer să răstorn*



veneai și plecai te simțeam chiar și cu umbra agățată de buză
degetele luau forma mudrei singure
după ce-a sorbit cerul verticala sfredelește inima neagră a lutului
orizontala gestului înnoadă în armonie două zenituri
păsări colibri cu frunze de laur sub pene mutau pereții novei din gânduri
umezeam dimineţi cenușii nu eram eu dorințele scuturau dragonii de apă din rădăcină
am vrut să vindec de canibalism caldarâmul zilei părinte să nu mai simți vină
când mă înghite până la gleznă viața sau până la mijloc (miel nevinovat)
mă zbat în magma cea dură trimit vulturi să ruleze ceruri eterice
pentru decorarea sălii de bal a inimii
după ce l-am expulzat pe anteu din curbura genunchiului m-ai întrebat
de ce nu mă pot chema visele cu numele tău (doar te invoc la fiecare erupție cu albastru)
și mai cu seamă de ce căutările mele
se ascund în pietre și doar în flăcări înnod respirații și oameni
adun atât de greu picioarele zălude de pe granițe nu știu de ce vor să disipeze atingerea
acelaşi ritual știut pe dinafară se parcurge singur
încep să mă mișc profesionist între mine și mine nu mai cer binecuvântarea
cel din cețuri desenează obstinat icoane pe spatele silabelor șchioape aruncă zaruri
genunea din mine face jocurile plusează semințe
(eu pot să plec într-o vacanţă prelungită dincolo de stele
câtă vreme tu agăți stringuri de îndoială și...)

smulg măștile
pielea
stelele se lovesc între ele
din ecouri doar un singur chip fără de chip
descompune lumina


vezi mai multe poezii de: Gerra Orivera


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Frumoasa calatorie ,Gerra...Cred ca tu trebuie sa adaugi si cateva explicatii in subsol ...eu nu stiam ce inseamna "mudra" ...:)...adica pecete :)...
Imi place enorm acel "cer sa rastorn"...poate fi interpretat in doua moduri :)
Geniala expunere , ce imagine superba a verticalei care uneste cerul cu pamantul , care dupa ce absoarbe cerul are puterea de a sfredeli lutul...Si mai sunt atatea imagini ...stringuri de indoiala ...particule microscopice ...la inceput am gandit "de ce a folosit acest cuvant ?"...dar mi-am adus aminte ca tu mergi la esenta , in profunzime ...:)
Te felicit ,Gerra ! Ma incanti de fiecare data!
Adina Speranta
joi, 09 iulie 2015



Andrei, tu ești minunat! Ca voi toți! Cu drag vă îmbrățișez!
Gerra Orivera (autor)
marți, 07 iulie 2015



O umbra s-a agatat de buzelemele si nu mai stiu rosti cuvinte de lauda pentru ca sunt prea goale. Minunata esti Gerra!
stomff
marți, 07 iulie 2015



Ceea ce ochiul vede în exterior este reflexia împărăției interioare, Ioana! Așa că ceea ce hrănește sufletul tău din poezia mea - este frumusețea din tine! Cu drag!
Gerra Orivera (autor)
marți, 07 iulie 2015



Fiecare text adaugat de tine Gerra este mana Cereasca!!
ioana
marți, 07 iulie 2015