Eminescu mi-a pus în lacrimi
Stropi de nostalgie şi iubire.
Mi-a dat fiorul unei inimi,
Ce prin vers cunoaşte nemurire.
El e tainic demiurg de stele,
Luceafăr în galaxia de poeme.
Rimele-i nepereche-mi ating visele,
Să pot dezlega ale timpului dileme.
Cuvântu-i sânge ce aleargă prin artere,
Un foc ardent în pieptul de roman.
Poezia sa prin sita vremurilor trece,
Criticii se duc, îngerii lui cu noi rămân.
A deschis c-un dor fereastra lumii,
Să răsară-n inimi floarea cea albastră,
Să-i ocrotim lumina în căuşul vremii.
Ochii să-i vadă întinderea măiastră.
vezi mai multe poezii de: Lavinuk37
Detalii poezie:
Distribuie pe: