Flavius - creaţii proprii
- Exilat
Dragostea este o săgeată otrăvită
în calea căreia dacă te încumeţi să stai
poţi muri din prea multă plăcere
ori poţi rămâne cu o rană pe viaţă
- Ţara
Ce simt mai aproape de mine, ţara
cu pământul ce musteşte comori,
ce simt mai aproape de ea, trădătorii
cu ochiul ascuns în piele.
- Într-o ordine firească bucuriile
Privesc şi umplu-n tăcere
scorburile adânci ale sufletului.
Pun la început gândurile,apoi visele
- Pierdut într-o numărătoare inversă
Nopţile tale se plâng de lipsa de dragoste
zvârcolindu-se până la nebunia furtunii
fapt ce ascute starea de nerăbdare bolnavă,
rupe somnul în bucăţi, îi sparge oglinzile
- Nu mai sunt verde
Nu mai sunt verde cum copacul de altă dată
ce înflorea în braţele tale însorite
pe malul râului la marginea pădurii.
Timpul s-a mutat în firele de păr alb,
- Ziua să înceapă cum trebuie
Până la noaptea minţii
gândirea este primă doamnă,
nimeni nu se îndoieşte de loialitatea ei
până i se rupe apa conştiinţei
- Se lăsa seara
Nu mă pot îneca într-un suflet
ca într-o apă vijeloasă după furtună,
simt o strângere de inimă cum se opreşte
pe linia ce separă lumina de întuneric
- Se întrepătrund cuvintele
Surâsul tău e o dimineaţă în care se trezesc florile să-l soarbă,
o iarbă care se spală pe faţă cu rouă
şi soarele răsare să-l sărute c-o rază
furată cu gândul de muritor.
- E prea târziu
Mulţi nu ne mai aducem aminte
nici numele vechilor iubite din tinereţe,
ne-am irosit trăirile cu dărnicie
şi am căzut pradă unor tandreţi prefăcute
- Nimeni nu începe să creadă
Nimeni nu începe să creadă din bunătate
sau pentru micile ori marile realizări obţinute
ci mai degrabă din lipsa de încredere în sine,
îşi caută un refugiu de linişte

Distribuie acest autor: