Flavius - creaţii proprii
- Noaptea soseşte-n caleşti
Dragostea iese-n cale printr-o întâmplare,
îţi cade pe ochi ca o perdea
prin care nu se vede nimic
şi orbecăi cu plăcere prin labirintul ei.
- Ultimul rege
Azi a murit un rege
ultimul pe care îl mai aveam,
am rămas cu chipul în amintire
ca o podoabă sacră-n memoria aglomerată,
- Numai cu ochii
Inima mea se mai îndrăgosteşte
numai cu ochii,
nu mai risipeşte farmecul trupului tânăr
prin sânge chemarea urcând.
- Nopţile deschid uşile iadului
Lumea răzvrătită pe început îşi recunoaşte păcatele,
bate clopotele nemulţumită de întâmplări,
rupe din sufletul încredinţat de Dumnezeu
şi uită de îndatoririle sale.
- Pe acoperişul unui veac
Fulgeră ideea dincolo de gânduri
se înnobilează durerea cu înţelegerea ei,
în faţa judecăţii de conştiinţă
sângele pregătit pentru viaţă
- Uitarea
Mai mare uitare nu ştiu
decât să te uiţi pe tine afară din trup
ori să treci cu vederea orice suferinţă
care te sapă prin memorie şi face şanţuri
- Lumina urcă pe stâncă
Fiecare noapte este o iluzie haşurată,
o vibraţie pusă de-a curmezişul trupului,
să nu se ridice nicio stâncă,
o stavilă în calea uitării ochilor tăi
- Lumea în care ne căutăm sensul
Am simţit zapada vie şi norocoasă
cum se întinde ca o mare de pulbere,
ochii mei o îmbracă-n relief deluros,
o mângâie pe fulgii zdrenţuiţi
- Spiritul urcă fără nichel
Mă împlinesc în tot ce scriu,
pun sufletu’-n cuvinte cum grâul în pâine.
Căldura-nfloreşte seva ce se coace-n fructe,
- Mama
Două silabe egale cu sufletul ei
într-n cuvânt care încape-n inima-i iubitoare
şi-o faţă luminoasă cu zâmbetu-i cald
ori o lacrimă ascunsă la fiecare întâlnire

Distribuie acest autor: