Câteşitrei când se-nvoiră la ăst plan prea îndrăznet,
Zal, mai-marele, pe-un munte se urcă; de la serai
trei cătui cu foc adus-au cei trei inşi însoţitori
plini de temeri. Şi când vraciul se opri pe munte-n pisc,
trase-o pană dintr-un petec de brocart, şi ațâță
flacăra dintr-o cătuie, şi deasupra-acestui foc
arse-un capăt de la pană. Veghea-ntâia când trecu
din întunecata noapte, aerul se-nvârtoşă
într-un nour de-ntuneric. Cel simorgh privi din cer,
şi văzu cum luminează focu-aprins şi-alături Zal,
Nota informativă:
câteștrei - Probabil Zal, Rudabe și Rostam.
vraciul - Adică Zal.
inimă însângerată de durere; pasărea
se apropie şi cercuri largi făcu, si-atuncea Zal
se sculă cu-nsotitorii săi tămâie fumegând,
pasărea-n mai multe rânduri el o binecuvântă.
Zal umplu cu mirodenii câteşitreile căţui
dinainte-i, înecându-şi fața-n sânge lăcrimând
din adâncu-i plin de zbucium. Zise pasărea simorgh:
„O, tu, şah, ce ai pe suflet de-ai nevoie de-acest fum?"
Zise Zal: „Nenorocirea-adusă de acei mârşăvi
şi de neam rău să-i lovească pe duşmanii mei haini !
Trupul lui Rostam cu pieptul ca de leu e vătămat,
şi picioru-mi împietrit e de-apăsarea-acestor griji
date de fecior; mi-i teamă, tremur pentru viața lui,
rănile acestea toate grele sunt cum nimenea
n-a văzut în lume-asemeni. Rakş, la fel, e ca şi mort,
zi şi noapte răsucindu-şi trupul de săgeti lovit.
De când în cuprinsul ăsta a venit Esfandiar
nu visează decât lupte; el nemulțumit fiind
de regatu-mi, de coroana-mi, de comorile-mi, ar vrea
roadele şi rădăcina arborelui meu din veac !"
Zgripţoroaica: „Pahlivane, inima nu ti-o mâhni
pentru-aceasta ! Trebui-va să-l aduci aici pe Rakş
şi pe cel ce-mparte lumea." Zal trimise la Rostam
o ştafetă să-l vestească: „Află-un mijloc să te scoli
pentru-o clipă şi poruncă dă de-asemeni şi pe Rakş
să-l aducă-aici îndată !"
Pasărea privi la răni
chibzuind cum să le-nchidă. Trase din viteazul trup
patru vârfuri de săgeată şi cu clonțu-i supse-ncet
sângele din răni; pe urmă c-o aripă le frecă,
şi Rostam numa-ntr-o clipă vlagă, viaţă, căpătă.
Pasărea simorgh îi zise: „Oblojeşte-aceste răni,
și-ai ş grije-o săptămână să nu le atingi cumva;
moaie-n lapte astă pană şi petrece-o peste răni."
I se-aduse-apoi de-asemeni să-l tămăduie pe Rakş;
clontul şi-l trecu pe partea dreaptă-a telegarului
şi îi smulse şase vârfuri de săgeată din grumaz,
aşa fel că nici fărâmă de pe trupu-i nu mai fu
săgetată şi rănită, şi Rakş prinse-a necheza,
şi cel ce coroane-mparte râse când îl auzi.
Şi-atunci pasărea îi zise: „Brav cu trup-de-elefant,
mai măreţ decât măreţii de la Curte eşti; de ce
căutat-ai împotriva lui Esfandiar să lupţi,
bravul cel cu trup-ca-bronzul?" Îi dădu răspuns Rostam:
„Dacă nu-mi vorbea de lanţuri, inima nu-mi supăra;
dar îndur mai bine moartea decât să ajung de râs,
decât să mă las vreodată într-o bătălie-nvins !"
Pasărea simorgh îi spuse: „Nu, nici o ruşine nu-i
dacă fruntea pulberi dinaintea lui ţi-o pleci,
el, Esfandiar, doar este nenfricatul fiu de şah,
şi a şahilor mărire se-odihneşte pe-acest om
din neprihănită viţă. Dacă vrei cu mine-acum
să mi te-nvoieşti, de setea luptei te vei lepăda,
nu vei mai râvni deasupra lui Esfandiar să fii
pe cel câmp de bătălie, cuviincios, tu îi vei da
mâine plecăciune-adâncă, şi îi vei aduce-n dar,
drept ispaşă, trup şi suflet. Ceasul rău de l-a ajuns,
va dispreţui, fireşte, faptul că iertare-i ceri,
şi un mijloc de scăpare-ţi voi găsi, şi-am să-ţi înalţ
fruntea până sus la Soare !" Se înveseli Rostam
de cuvintele acestea, nu se mai înfricoşă
că va îndura ocara de-a fi-n fiare ferecat,
ci răspunse: „Niciodată nu mă voi abate eu
de la sfaturile tale, chiar şi când mă va ploua
un potop de spade-n creştet !" Zgripţoroaica zise iar:
„Din prietenie multă, taina cerului doresc
ţie doar să ţi-o dezvălui. Cel ce lui Esfandiar
sângele vărsa-va, pradă soartei rele va pica;
niciodată-aici pe lume oricât ar trăi de mult,
n-o să afle mântuire pentru chinuirile Iui;
n-o să poată să-şi păstreze nici comori: ursita rea
l-o urma în astă viaţă, şi când o va părăsi,
va găsi şi-n ceealaltă chinuri şi nenorociri;
de-ai luat tu hotărârea sfaturile să-mi urmezi,
vreau să mi te fac puternic pe duşman să ţi-l răpui;
te învăţ la noapte taina minunată şi-ţi închid
gura la urâte vorbe. Du-te,-ncalecă pe Rakş,
calul tău lucios, şi-apucă un jungher scânteietor !"
Rostam ascultând acestea, cingătoarea pe rărunchi
şi-o încinse şi-ntr-o clipă îl încălecă pe Rakş
galopînd până la mare. Văzu cum văzduhul tot
de simorgh se-nnegurează, şi descălecă pe ţărm.
Iute pasărea semeaţă din văzduhuri pogorî,
şi Rostam văzu un verde tamarind ce-şi adîncea
rădăcinile-n ţărână, pe când vârful până-n cer.
Vajnicul simorgh de-o creangă aninându-se,-arătă
lui Rostam uscată cale să ajungă lângă el;
o mireasmă-mbătătoare de mosc năvăli-mprejur;
pe Rostam chemă aproape şi cu aripa-i frecă
fruntea şi acestea-i zise : „Cel mai drept ram să-ţi alegi,
cel mai lung şi mai subţire. De-acest ram de tamarind
preschimbat într-o săgeată soarta lui Esfandiar
va s-atârne; deci tu pune pe nuiaua-aceasta preţ,
şi la foc îndreapt-o bine, cată şi-un vârf bun şi vechi
de săgeată, pene pune-i băţului şi-ăst vârf de fier,
iată mijlocul prin care va pieri Esfandiar !"
Îşi tăie Rostam o creangă din cel verde tamarind
şi plecă din ţărmul mării spre seraiu-i zimţuit;
călăuz îi fu simorghul, drept deasupra lui zburând
si zicându-i astfel: „Dacă, va veni Esfandiar
iar la luptă să te-aţâţe, glăsuieşte-i dulce, drept,
rugi smerite îi înalţă, nu gândi să-l amăgeşti ;
poate că-ndulci-va-şi graiul, poate îşi va aminti
vremea de odinioară; fiindcă de mai multe ori
lumea-ntreagă străbătut-ai înfruntând primejduiri
şi-oboseli, slujindu-ţi şahii. Dacă nu te va ierta,
dacă socoti-va-n sineşi că te poate înjosi,
atunci încordează-ţi arcul, si săgeata de nuia
ghiftuită-n vin ţi-o pune, şi-amândouă braţele
le aşează-n linie dreaptă către ochii lui ţintând,
precum face-un om cucernic tamarindul adorând
soarta va purta săgeata drept în ochii lui, în ochi
fiind partea lui mai slabă, dar să-ţi ţii mânia-n frâu."
Pasărea-şi luă adio de la Zal şi-ntre aripi
îl imbrăţişă fierbinte, şi se avântă-n văzduh
mulţumită şi ferice. Rostam zboru-i urmărind,
foc aprinse, şi nuiaua o-ndreptă, o ghiftui
şi-o-mbătă cu vin; la capăt îi vârî fier ascuţit,
şi când gata fu săgeata,-i prinse penele, perechi.
Distribuie: