Când văzu că bătălia se lungeşte şi Rostam
al lui Zal fecior din luptă nu se-ntoarnă, Zevare
îşi aduse-oştenii-n cellalt mal al râului Hirmand,
toţi cu inima-njosită, gata de-a se răzbuna.
El persanilor le zise: „Oare, unde e Rostam?
Pentru ce ne lasă paşnici într-o zi de înfruntări ?
Aţi venit voi să vă bateţi cu un crâncen crocodil,
aţi venit să daţi voi pieptul cu însuşi Rostam, şi-aţi vrea
mâna-n fiare să i-o puneţi, deci nepăsători nu staţi
pe cel câmp de bătălie ! Şi purcese-a ocărâ
oastea de persani cu vorbe spurcate şi-njurături.
Unul dintre feciorandrii bravului Esfandiar
se aprinse de mânie. Fu un cavaler vestit
vrednic să-şi avânte calul, tânăr prinţ zis Nuş-Ader,
fruntea-n slăvi ţinând, ferice, şi setos de-a se lupta;
se întărâtă-mpotriva omului din Seistan,
revărsând pe gură-o ploaie de ocări şi-njurături:
„O, şoiman plin de trufie, nu ascultă de-al său şah
doar un mârşav ! Si viteazul Esfandiar ne-a oprit
să dăm voie să se lupte câinilor ce nu-s supuşi
la povaţa-i şi porunca-i, şi-ndrăznesc a se scula
împotriva vrerii sale. Dacă voi ne veţi izbi
pe nedrept si dacă fi-veţi atât de nebuni să daţi
sprijin braţului puternic către ceea ce e rău,
veţi vedea cum cei războinici vitejeşte s-or lupta
şi cu spada, şi cu lancea, şi cu buzduganul greu !"
Zevare dădu poruncă a lor săi de-a se porni
înainte, să izbească, să doboare capi persani;
şi înaintă el însuşi să îi sprijine pe-oşteni,
care, zece câte zece, crunţi, ieşiseră din rând,
căsăpind fără de număr la persani. şi Nuş-Ader
când văzu măcelul ăsta, iute lupta-şi pregăti,
şi încălecă pe şargu-i ce-şi sălta trufaşul cap,
şi purcese şuierindu-şi paloşul cel indian.
Fost-a un viteaz cu faimă, Alva, om semeţ era,
bun ostaş, voioasă fire, care-n bătălii ducea
lancea lul Rostam, şi-n urmă-i, pas cu pas, se aţinea.
Nuş-Ader din depărtare îl văzu şi se grăbi
paloşul să şi-l ridice : drept în creştet îl izbi
pe acest vestit războinic, despicându-i, de la coif
până-n cingătoare, trupul ! Zevare îşi avântă
calul de război şi-n răcnet de mânie izbucni :
„L-ai ucis pe omu-acesta, apără-ţi viaţa-acum,
căci, vezi bine, nu-i pot spune unui Alva cavaler !"
Zevare izbi cu lancea-i pieptul tânărului prinţ
ce se prăbuşi în pulberi, şi al oastei blând noroc
se şi stinse laolaltă cu măritul Nuş-Ader.
Mai avu el şi un frate tânăr, Mihri-Nuş numit,
gata de-a lovi cu spada, ce purcese a boci;
inima-i gemu în fierberi, sufletu-şi simţi atins;
şi-avântă el telegarul cel cu trup de elefant,
şi din oastea sa, din mijloc, naintă vijelios
către tabăra duşmană, de turbare spumegând.
Însă din cealaltă parte, ca un elefant turbat,
Faramurz ieşi din rânduri, paloş indian în pumn,
şi-l izbi şi pe faimosul Mihri-Nuş ; şi două oşti
într-un răcnet izbucniră; doi viteji din neam ales
trepădând de a se bate, unul fiu de şah, cellalt
fiu de pahlivan, olaltă se-avântară, lei turbaţi,
şi în spade se izbiră. Mihri-Nuş se năpusti
inimos în bătălie, însă piept el nu ţinu
lui Faramurz, care-i dete-o izbitură de tăiş,
mîndrul cap rostogolindu-i; însă spada lui căzu
şi pe al său cal, grumazu-i retezând şi doborând
capul falnicei fiinţe cu picioare lungi de vânt !
Faramurz, chiar fără calu-i, îl ucise pe vrăjmaş
şi-nroşi un câmp de luptă-n sângele lui Mihri-Nuş.
Când Bahman văzu că mort e fratele şi că sub el
ţărna-i roşie ca roza, la Esfandiar fugi
focul luptei sale cu acel Rostam, răcni :
„O, leu mânios ! o oaste din Seistan ne-a fost izbit :
cei doi fii ai tăi, feciorii Nuş-Ader şi Mihri-Nuş,
Notă informativă :
Alva cavaler - Cu alte cuvinte, Âlva nu era un nobil,
ci om de rând.
Faramurz - fiul lui Rostam.
au pierit ca ticăloşii, de cei din Seistan ucişi !
Pe când lupţi aici, noi suntem de durere doborâţi;
aceşti tineri prinţi din stirpea keianidă sunt culcaţi
jos în pulberi, şi-o mârşâvă faptă de nesăbuiți
azvârli pe neamul nostru al ruşinii vecinic văl !"
Inima cea veghetoare-a bravului Esfandiar
se umplu de grea mânie, i se-nvârteji în cap
vijelia, şi în ochiu-i străluciră fulgere !
„Om nenorocit — îi zise lui Rostam — cei mari astfel
ţin ei seama de-nvoială? Spusu-mi-ai că n-ai să mâni
oastea-n câmpul de bătaie ; dar tu grijă n-ai de loc
nici de nume, nici de cinste ! Nici nainte-mi nu roşeşti,
nici naintea Celui care-i Ziditor, şi nu te temi
că va să mi te întrebe-n Ziua Marii Judecăţi ?
Cei ce calcă învoiala nu ştii că au parte doar
de dispreţ? Cei doi războinici din ai tăi mi-au doborât
doi din fiii mei, şi încă-şi fac de cap, nelegiuiţi !"
La cuvintele acestea Tahamtan încremeni,
tremurând precum o creangă în copac şi-astfel grăi :
„Jur pe viaţa şi pe capul şahului, pe Soare jur,
şi pe spada mea, pe câmpu-acesta de bătaie jur
că n-am poruncit această luptă şi că-i osândesc
pe acei care au dat-o ! Merg la frate-meu să-i leg
mâinile-amândouă, dacă el oştirea aţâţă
la nelegiuirea asta ; şi ţi-l voi târî aici
si pe Faramurz de-asemeni, cu picioarele-n cătuşi
dinaintea celui care-i şah supus lui Dumnezeu,
însuţi tu îi vei ucide, şi-astfel fiii-o să-ţi răzbuni ;
însă mintea nu ţi-o pierde pentru-o faptă de smintiţi !"
Esfandiar îi răspunse : „Să verşi sângele şerpesc
pentru-a răzbuna pieirea păuniţei, nici folos,
nici plăcere nu-ţi aduce, şi aceasta nu va fi
după datina străbună-a celor şahi ce-şi poartă sus
frunţile-n tăria-albastră. Omule nenorocit,
caută-ţi scăparea însuţi, căci se-apropie, tiptil,
clipa ta cea de pe urmă ! Îți voi pironi-n săgeţi
coastele de Rakş, prin coaste, să fiţi unul amândoi,
precum apă şi cu lapte-amestecate, ca nicicând
nici un rob de azi-nainte să nu mai cuteze-a da
Nota informativă:
jur pe capul Șahului -E vorba de şahul Kei Khosro.
de partea căruia lupta Rostam.
piept c-un prinţ în bătălie ! De-o să scapi din luptă viu,
te-oi lega de amândouă mâinile şi te-oi târî
dinaintea celui care-i şah, şi dacă vei muri
sub săgeţile-mi, gândeşte că-n ăst chip vei ispăşi
sângele acestor mândri fii !" Rostam dădu răspuns :
„Hărţuielile acestea dintre noi nu pot decât
slava să ne-o adumbrească.-Ntoarce-te spre Cel-de-Sus,
cere-i ajutor, căci dânsu-i călăuz spre tot ce-i bun."
Distribuie: