6.3 Fereidun. Răspunsul lui Fereidun către feciorii săi - Firdousi

Fereidun cu încordare vorbele i le-ascultă
şi i se încinse mintea pe măsură ce-a-nţeles.
Către sol acestea zise: „O, tu, omule-nţelept,
n-ai de ce să-mi ceri iertare în aceste trebi, de fapt
m-aşteptam demult la ele, inima mi le şoptea.
Spune-le acestor oameni mârşavi şi nesăbuiţi,
Ahrimanilor acestor doi cu gândul înrăit:
« Fereidun se fericeşte firea că v-aţi arătat.
Credeţi c-adăstam eu, oare, de la voi închinăciuni?
De-aţi zvârlit din mintea voastră sfaturile ce v-am dat,
n-aţi deprins voi nici o boabă din ce este înţelept.
N-aveţi frică nici ruşine-n faţa Celui preaînalt,
fără nici o îndoială n-aveţi alte plănuiri
decât ce dat de veste. Părul meu a fost cândva
negru şi lucios ca smoala, şi statura mea a fost
dreaptă cum e chiparosul, şi-a fost Lună chipul meu;
însă cerul ce spinarea mi-a încovoiat-o mult,
dăinuie şi se roteşte cum deapururi s-a rotit.
Viaţa merge-n faţa voastră darnică dar nu va fi
pe deapururi şi aceeaşi. Pe Acela preaînalt
şi preasfînt, pe mândrul Soare şi pe rodnicul Pământ,
şi pe tron şi pe coroană, pe Luceafăr şi Crai-Nou —
jur că nici o nedreptate, nici un rău nu v-am făcut !
Adunat-am în divanul meu la sfat pe înţelepţi,
pe mubezii şi-nvăţaţii cetitori în zodiac;
multă vreme cheltuit-am pentru a-mpărţi dirept
lumea după direptate; şi noi toţi am căutat
să o facem cum se cade, nedreptatea pentru noi
nefiind nici începutul, nici sfârşitul nefiind;
temerea de Domnu-n inimi ne cutremura adânc;
n-am vrut pre pământ să facem decît bine orişicui.
Dacă doar prin străduinţa-mi oamenii au semănat
ţarina cea roditoare, n-am voit de loc să las
neamurile-n patru unghiuri să se-mprăştie şi-atunci
zisu-mi-am: Vreau ca puterea tronului s-o-ncredinţez
celor trei feciori preavrednici ! Însă astăzi Ahriman
de la cugetu-mi şi de la părinteşti povăţuiri
v-a întors spre strâmbătate şi spre oarbe-apucături.
Vedeţi dacă,-atotputernic, Domnul va voi şi El
cele încuviinţate doar de voi şi înde voi.
Doar o vorbă vă voi spune dacă ascultare-mi daţi:
veţi culege-ntotdeauna ceea ce aţi semănat.
Astea-mi spuse călăuzul vieţii mele: « Pentru noi
e un alt lăcaş ce-i vecinic. » Voi doriţi să v-aşezaţi
pe-un tron şubred şi vremelnic; de ce astfel voi pe Div
l-ascultaţi ca pe un sfetnic? Ăst balaur, teamă mi-i,
duhul că vi-l prinde-n ghiare, să nu scape de-acest trup.
Mi se-apropie sorocul lumea să o părăsesc,
şi de-acuma pentru-asprime şi minie n-am răgaz.
Iată, ascultaţi voi sfatul ce vi-l dăruie-un bătrân,
tată-a trei feciori de vază: cînd din inimă s-a stins
patima învăpăiată, atunci pulberi de pe drum
şi-ale şahilor haznale sunt la fel, acelaşi preţ;
cine fratele îşi vinde pentr-un petec de pământ,
nu-i în ochii noştri-odraslă dintr-un neam neprihănit.
Lumea a văzut şi încă va să vadă mulţi ca voi,
dar n-o rămânea, supusă, nimănui de pre pământ.
Bine ştiţi că Ziditoru,-n ziua Marii Judecăţi,
poate să vă dea iertare; căutaţi-l, vă-ngrijiţi
de-astă cuminecătură, şi cătaţi adânc de-aici,
scurtă să vă fie-osânda ! >>" Solul ascultând smerit
vorbele acestea-ndată buze, de pământ, lipi
şi se-ntoarse. Părăsindu-l pe Fereidun, se porni
parcă înfrăţit cu vântul. Cum pieri acel trimis
al lui Salm, el, şahinşahul, taina şi-o dezvălui.
Lângă el chemă în faţă pe Iradj, măritul prinţ,
arătîndu-i viitorul şi zicindu-i: „Fraţii tăi
însetaţi amar de lupte, către noi s-au fost pornit
dinspre Soare-Apune unul, altul dinspre Zori-de-Zi.
Zodiile le ursiră să-ndrăgească răul fapt;
ăpoi ei primit-au parte două ţări fără de rod.
Fratele nu-ţi va rămâne frate-atâta vreme cât
ai pe capul tău coroană; nu se vor mai aduna
lângă tron, când rumeneala de pe chip îţi va păli.
Dacă spada te îmbie, capu-ţi buimăci-se-va
de atâta dezbinare. Asta-i taina ce-am aflat
de la doi feciori din două margini de pământ şi cer.
Spre război de simţi imbolduri, te găteşte de război,
şi haznaua ţi-o deschide, braţele spre-a le-narma.
Mina-ntinde-ţi-o spre cupă dimineaţa când te-nfrupţi,
altcum ei cina-vor seara biruind asupra ta.
Fiul meu ! în largul lumii nu-ţi căta apărători,
căci te-or apăra dreptatea, nevinovăţia ta !"

Virtuosul Iradj, fiul drăgăstos, privi adânc
pe slăvitul său părinte, şi într-astfel îi grăi:
„O, tu, şahinşah, gândeşte ce lipsită-i de temei
viaţa noastră ce va trece peste noi precum un vânt !
Omul cu-nţeleaptă minte poate, oare,-a se mâhni?
Mersul vremii veşteji-va trandafirii din obraji
şi întuneca-va ochiul duhului strălucitor.
Viaţa la-nceput comoară-i, grea osândă-i la sfârşit,
până vom lăsa în urmă trecătoru-acest lăcaş.
Fiindcă pat ne-o fi ţărâna şi-om avea drept aşternut
cărămida, de ce, oare, astăzi să sădim un pom,
pom a cărui rădăcină sânge roşu va sorbi,
ca să pârguiască rodul răzbunării peste vremi?
Lumea a văzut mulţime de stăpâni cum suntem noi,
cu pecete şi cu spadă, şi-o să vadă după noi
mulţi stăpâni, dar răfuiala n-a intrat în obicei
la cei şahi ce ne lăsară moştenire tronul lor.
Vrând să fiu cu şahu-asemeni în frumoasele-i purtări,
nu-mi voi pierde trecătoarea viaţă spre a face rău.
Şi nu-mi pasă de coroană, nici de tron şi diadem;
mă voi duce dinaintea celor doi neînarmat,
şi grăi-le voi acestea: « O, voi fraţilor vestiţi,
care-mi sunteţi dragi ca ochii trupului şi duhului
Price nu-mi cătaţi şi-n taină împotrivă-mi nu urziţi
gând răzbunător; n-au ură cei ce cred în Cel-de-Sus.
Nu vă puneţi voi nădejdea-n lumea asta, şi vedeţi
cât rău lui Geamşid i-aduse, care până la sfârşit
fu silit să lase lumea, fără-ai fi de vrun folos:
tron, coroană, cingătoare — nu i-a mai rămas nimic.
Voi, de-asemeni si eu însumi trebui-vom la sfârşit
să-ncercăm aceeaşi soartă. » Le-oi întoarce inima
cea de răzbunare plină iar pe drumul de lumini;
oare, aş putea pe dinşii mai vârtos să mă răzbun?"
Şahul Fereidun îi zise: „Înţeleptul meu fecior,
fraţii tăi râvnesc doar vrajba, tu, doar sărbători râvneşti !
Mi-amintesc de-această spusă: «Nu mi te mira de loc
că strălucitoare-i Luna »; dacă-ţi place ăst răspuns
către fraţi, plin de virtute, văd că singur ai ales
dragostea şi legătura sângelui din câteşitrei.
Dar cel cu-nţeleaptă minte, când işi lasă al său cap
fără preţ sub răsuflarea unei gâdine cu solzi,
la ce poate să s-aştepte? La venin mistuitor
de balaur: asta-i firea care i-a fost dată lui
de Acel Atotputernic. Însă, dragul meu fecior,
dacă hotărât-ai astfel, pregăteşte-te de drum;
porunceşte-le, din oaste, la câţiva din slujitori
bravi pe drum să te-nsoţească. Eu voi scrie, tremurând
în neliniştea-mi din cuget, o scrisoare către fraţi,
nădejde trag ca teafăr, sănătos să te întorni,
fiindcă inima-mi va bate fericită să te văd".

Cronica Șahilor

traducerea George Dan

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Firdousi