Trimite-i, Doamne, bucurie - Fiodor Tiutcev

Trimite-i, Doamne, bucurie
Acelui ce-n arsura verii
Robit de-adâncă sărăcie
Străbate târgurile ţării.

Acelui ce din întâmplare
Priveşte umbrele grădinii,
Verdeaţa văilor în zare
În strălucirile luminii.

Căci nu pentru a lui primire
Umbroşii pomi-n verdeaţă cresc,
Nici pentru a lui răcorire
Cişmelele în sus ţâşnesc.

Peşteri frumoase, ca prin ceaţă,
Privirea lui degrabă vede,
Şi rouratica verdeaţă
Nu-i curmă arzătoarea sete.

Trimite-i, Doamne, bucurie
Acelui care calea vieţii
Şi-o trece-n boală, sărăcie,
Robit de vrajba răutăţii.


Traducere Alexei Mateevici

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Fiodor Tiutcev



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.