Zorii - Federico Garcia Lorca

Inima mea apăsată
Simte, în zori,
Durerea iubirilor sale
Și visul depărtărilor.
Lumina zorilor poartă
Războaie de nostalgie
Și tristețea fără ochi
Din măduva sufletului.
Marele mormânt al nopții
Își ridică vălul negru
Ca să ascundă odată cu ziua
Imensul vârf înstelat.

Ce voi face pe aceste câmpuri
Adunând cuiburi și crengi
Înconjurat de zori
Și sufletul meu plin de noapte?
Ce voi face dacă ochii tăi
sunt morți la luminile clare
Și carnea mea nu va simți
Căldura privirii tale?
De ce te-am pierdut pentru totdeauna
În acea după-amiază senină?
Astăzi pieptul meu e uscat
Ca o stea stinsă.

Adăugat de: Manuela Munteanu

vezi mai multe poezii de: Federico Garcia Lorca



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.