Vis - Federico Garcia Lorca

Lângă izvorul rece se odihnește inima mea.
(Umple-o cu pânza ta,
păianjen al uitării)
Apa izorului cântecul lui îi șoptea.
(Umple-o cu pânza ta,
păianjen al uitării)
Iubirile își povestea, trează, inima mea,
(Păianjen al tăcerii,
țesei taina ta.)
Apa izorului întunecată o asculta.
(Păianjen al tăcerii,
țesei taina ta.)
În izvorul rece se răstoarnă inima mea.
(Mâini albe, depărtate,
opriți acele ape,)
De bucurie cântând apa o duce cu ea.
(Mâini albe, depărtate,
nimic nu rămâne în ape!)

Traducere Teodor Balș

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Federico Garcia Lorca



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.