Greiere! - Federico Garcia Lorca

Greiere!
Ferice de tine
care pe pat de pământ
mori beat de lumină!

Tu de la câmpii ai aflat
tainele vieţii,
şi basmul zânei bătrâne
ce simţea născându-se iarba
rămas în tine închis.

Greiere!
Ferice de tine
că mori sub sângele
unei inimi albastre.
Lumina-i Dumnezeu ce coboară,
iar soarele
spărtura pe unde se strecoară.

Greiere!
Ferice de tine
că-n agonia ta simţi
toată povara azurului.

Orice suflet ce trece
prin porţile morţii
merge cu capul plecat,
c-un aer alb, somnolent.
Cu glas de gând.
Fără sunete…
Întristat,
acoperit cu tăcerea
care-i mantia morţii.

Dar tu, greier vrăjit,
mori ţârâind
şi rămâi transfigurat
în sunet şi lumină cerească.

Greiere!
Ferice de tine
că te-nfăşură-n vălu-i
însuşi Spiritul Sfânt
al luminii.

Greiere!
Stea sonoră
pe câmpiile-adormite,
bătrân prieten al broaştelor
şi-al cosaşilor negri,
morminte de aur ai
în razele tremurătoare
ale soarelui ce blând te răneşte
în arşiţa verii,
şi soarele-ţi ia inima
s-o facă lumină.

Greiere, fii inima mea
în cereştile câmpuri.
Să moară cântând încet
în cerul albastru, rănit,
şi când ea nu va mai fi,
o femeie pe care-o ghicesc
s-o-mprăştie cu mâinile ei
în ţărână.

İar sângele meu peste câmp
fie trandafiriul şi dulcele mâl
în care-şi împlântă sapele
ţăranii-osteniţi.


Traducere, Teodor Balș

Adăugat de: Manuela Munteanu

vezi mai multe poezii de: Federico Garcia Lorca