Evelin - creaţii proprii

Un timp pe care nici nu l-am simțit
Și doar trei sferturi consumat corect.
Sfertul rămas, e timpul irosit
În căutarea "omului perfect".

Aștept cu nerăbdare vremea rece,
Să-mi poată odihni în piept văpaia —
Neostenită, să mă tot încerce
În inimă-aducând-mi hărmălaia.

Mă las în voia ta, dar știi tu oare
Cum să întorci o viață rătăcită
Din bezna-i grea unde, împotmolită,
Nu mai răspunde razelor de soare?

Nu-mi da mai mult decât pot duce,
Dă-mi cât să fiu salvat de mine,
Cât să mă-ntorc din nou la Tine,
Când neputința mă seduce.

Vorbesc despre iubire-n poezii,
Dar cât îi înțeleg, oare, esența,
Când îmi împart cu-atâtea dependența
De câte sufletul n-ar vrea a ști?!

Al tuturor și-al nimănui...
Nebună inimă hai-hui,
Cum de poți încă să te dai
Când tu pe tine nu te ai?

Meriți din plin cumplitul dor
Și să trăiesc la tine-n gând.
Să vezi și tu cum e, plângând,
S-auzi al inimii sonor.

Am crescut în mine-un șarpe,
Lung cât poftele-mi grotești
După cele pământești,
Prin înfrângeri să mă poarte.

E greu să-i schimbi. Îi schimbă interesul —
Chiar dacă pare că-i prostește viața.
N-ai ce să faci, poți doar păstra distanța.
Nu-i vindeci tu, îi vindecă reversul.

E-n esența noastră să ne punem
Peste rănile naive, sare.
Falsul răsărit în timp ce-apunem —
Cine nu se minte când îl doare?!