Evelin - creaţii proprii

Te-agăți naiv de viitor cu gândul tău măreț și bun...
Poet al timpului nebun, ai face bine să mă crezi:
Mulțimea-n care mistuiești îți va preface visu'-n scrum.
Apocalipsa a-nceput în sufletele verzi.

Dacă n-ai fi tu, femeie, n-ar mai exista poeți;
Nimeni n-ar mai vrea în viață șansa unei alte vieți.
N-am mai ști ce e frumosul, am lua totul drept infern.
Poate însuși Domnul nostru, n-ar mai vrea a fi etern.

Eminescu? Da, e un luceafăr,
Printre-atâtea stele căzătoare.
Dar tu, Radule, ești mult mai mare.
Versul tău păstrează crezul teafăr.

Bate vântul, frunză-i omul,
Vântu'-i moartea, viața-i pomul.

Nemurirea doar adie,

E tare gheața, știu — și nu ne este bine,
E tare gheața, știu — n-am ascultat de tine!
E frig acolo, știu — și este și-ntuneric,
Iar singurul câștig: Par proștilor puternic.

În pofta ta carnală și ascunsă,
De mine depistată și pătrunsă,
Mi-aș face casă pentru veșnicie.

Frumusețea n-are margini când în suflet soare este,
Când, expus absurdității, printre semeni, nu pici teste
Și, în loc să adâncești golu'-n tine și în lume,
Tu, din viață, prin iubire, reușești să-ți faci un nume.

Fetița-aceea, mică și plăpândă,
Ce după fluturi sta mereu la pândă,
Să-i prindă și să îi sporească-n visul
Unde, știu sigur, îi eram trimisul.

Tu să-mi rămâi aproape orice-ar fi,
Iar eu, la rându-mi, îți voi fi cărare
Spre tot ce îți aduce vindecare.
De dragul tău... în stare-a mă jertfi.

Mi-am pierdut demult credința, în ceea ce te privește.
Nu mai pot să te accept, nu ești cum speram a fi.
Chit că, îți joci bine rolul — te-am descoperit, să știi
Și nu ești nici pe departe, zâna bună din poveste!