Sferele - Eusebiu Camilar

Se însera. Stam singur pe dealul meu natal.
S-a auzit în preajmă un foșnet stins de șal...

Eram în largul lumii ca un atom pierdut.
Când ai venit, tot cerul de astre s-a umplut!

Tăcuse universul ca la un semn. Curând
Se auzeau în preajmă doar ierbile crescând...

Tăceam. Apoi și firul de iarbă asculta,
În sfere depărtate cum cântă cineva,

Așa de stins, cum noaptea pe lacul tropical
S-aude raza lunii când a lovit un val...

Se auzea vibrarea unei tipsii subțiri...
Sunau așa în spații planetele-n rotiri?

Se auzea suspinul cuiva, adânc, în cer?
Demult pierise-n haos planeta-juvaer...

Cum ascultam, adâncă uimire ne-a cuprins:
Se auzea ecoul planetei ce s-a stins!

Demult s-a ros planeta în pulbere picând:
Îi rămăsese sfera ecoului, vibrând!

Se auzea suspinul unei tipsii subțiri.
Vibra, vibra ecoul fanntasticei rotiri...

Demult își împlinise planeta orbul țel:
Vibra numai ecoul rotund ca un inel...

De-atunci s-au tors fuioare de borangic pe râu.
Trecut-a carul vremii cu lacrimi și cu grâu,

Și când mai urc adese pe dealul meu natal,
Aștept să simt în preajmă un foșnet stins de șal,

Și ca odinioarã, supus unei porunci,
Tot cerul sã se umple de astre, ca atunci.

Din volumul "Poezii", 1964

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Eusebiu Camilar



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.