De-ai urmări fragila arhitectură
înnegrită de timp și de cărbune,
pătrate curți care cuprind în mijloc
puțul adânc; o, dacă ai urmări
zborul înfofolit al păsărilor
de noapte și-n adânc de pârâu licărirea
Galaxiei, fața orirui chin.
Dar pasul ce răsună-ndelung în întuneric
e-al celui singuratic care alta nu vede
decât căderea de arcuri, umbre, cute.
Stelele au străpungeri orea subțiri,
ochiul clopotniței e nemișcat la ora două,
cățărătoarele-s și ele un urcuș
de-ntunecimi, doare mireasma lor amară.
Întoarce-te mâine mai rece, vânt din nord,
rupe mâinile-antice în cimitire,
răscolește vechi cărți cu chipuri sus în poduri,
și totul fie lentilă liniștită, stăpânire, închisoare
a sensului ce nu disperă! Întoarce-te mai tare,
vânt din septentrion ce faci să fie dragi
lanțurile ș ice pecetluiești sporii posibilului!
Prea strâmte-s drumurile, asinii negri
ce bocăne în șir izbesc scântei
din vârf ascuns răspund fulgerări de magneziu.
Oh picurarea ce coboară-ncet
de pe căscioare-ntunecate, timpul devenit apă,
lunga vorbire cu sărmanii morți, cenușa, vântul,
vântul ce-ntârzie; moartea, moartea trăind!
Distribuie: