Oase de sepie – 13 - Eugenio Montale

Stufărișul împunge din panașe
către senina boltă neîmpăienjenită:
grădina însetată ivește crengi țepoase
peste împejmuire – n căldura-ncremenită.

Urcă spre cer o oră de zăbavă
din marea ca de scrum.
Copac de nori sus peste ape-n slavă
crește-apoi cade făurit din fum.

Absento, cum lipsești aici pe plaja
ce, fără tine, lentă se consumă:
departe ești, și totul ca prin vrajă
afară dă din brazdă, piere-n brumă.


Traducere Marian Papahagi

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.