Mediterana – 2 - Eugenio Montale

Învolburat se-abate
pe capul meu plecat
un zvon de aspră ceartă.
Arde țărâna străbătută
de strâmba umbra a pinilor maritimi,
și mării din fundal îi face văl
mai mult decât privirii crengile, zăduful
ce câteodat′ erupe din solul despicat.
Când surdă ori nu, fierberea apelor
învârtejite
lângă fâșii de țărm uscate mă ajunge:
e sau un bubuit sau e o ploaie
de spumă peste stânci.
Cum nalț privirea, iată că-ncetează
răgetele deasupra; și țâșnesc
spre apa foșnitoare,
săgeți albastru-albe, două gaițe.


Traducere Marian Papahagi

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.