Dora Markus – II - Eugenio Montale

Acum în Carintia ta
cu minți înflorind și cu bălți,
pe mal înclinată veghezi
la crapul ce mușcă timid
ori urmărești printer tei
pe asprele piscuri urcușul
chindiei și-n ape răsfrângeri
de corturi pe chei și hoteluri.

Sear ace lent se întinde
pe umeda vale adduce
cu spasmul motoarelor doar
țipăt de gâște, și-un duh
lăuntric de ninse majolica îi spune
oglinzii-nnegrite ce-ți știe
chipul trecut o poveste
de calme erori, și o sapă
unde nu-ajunge buretele.

Legenda ta, Dora!
Dar scrisă e-n căutăturile
bărbaților cu favoriți
mândrii și slabi în portrete
massive de aur, ea revine
la orice acord ce-l exprimă
armonica ruptă în ceasul
de umbra tot mai târziu.

E scrisă acolo. Veșnic-verdele
laur de bucătărie
rezistă, vocea nu se preschimbă,
Ravenna e departe, strecoară
venin o credință feroce.
Ce vrea de la tine? Nu cedezi
glasul, legenda ori soarta…
Dar e târziu, tot mai târziu.



Traducere Ilie Constantin

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.