Arsenio - Eugenio Montale

ârtejurile antrenează praful,
ca o morișcă, pe-acoperișuri, prin piețele
deșerte, unde caii înglugați
mai fornăie pământul, părăsiți în fața
ferestrelor de hamuri luminate.
Pe strada principală, către mare, tu cobori
în această zi
când înăbușitoare, când ploioasă, în care pare
să țâșnească,
să-i răscolească orele
egale, strânse în urzeală, un refren
de castaniete.

E semnul unei alte orbite; tu urmează-l.
Coboară-n orizontul ce domină
o trombă de plumb, înaltă pe vâltori,
și mai hoinară decât ele; nimbsărat,
învârtejit, bătut de răzvrătitul
element spre nori; lasă-ți anume pasul
să scârțâie pe prund, ți-l poticnește
în îmbulzeli de alge; acea clipă
e poate mult tânjita ce te scapă
de încheierea drumului, za într-un
lanț, umblet imobil, prea știut
delir, Arsenio, de nemișcare…

Ascultă printer palmieri tremurătoarea
suire a viorilor, stinsă când se surpă
tunetul cu un zăngănit de platoșă
străpunsă; furtuna-I dulce când
țâșnește alba stea a Câinelui
în cerul albastru și-I departe seara
atât de-apropiată: când fulgerul o taie
se spionează în ramuri de arbor prețios
în spuza de lumină: iar toba
țiganilor e liniștitul tunet.

Coboară-n bezna ce prăvale
și schimbă miazăziua într-o noapte
de globuri arzătoare, legănate la mal –
și afară unde-o umbra doar cuprinde
mare ș icer, din risipite guși palpită
acetilena –
cât picură tremurător
cerul, pământul fumegă și se adapă,
totul în preajmă se clatină, se zbat în vânt
perdele ude, în vale se pleoștesc de apă
țipând pe străzi lanterne de hârtie.

Astfel pierdut printer răchite, prin trestii
șiroitoare, tu ești o trestie ce-și trage
cu sine rădăcinile vâscoase, niciodată
smulse, tremuri de viață și te oferi întins
abisului din fața ta, sunând de lacrimi
sufocate, te-nghite iarăși așteptarea
valului, veche, ce te prinde; și încă
tot ce te redobândește, stradă, portic,
ziduri, oglinzi te-mplântă într-o unică
ghețoasă populație de morți,
și dacă-un gest te înfioară, sau un cuvânt
îți cade-alături, acela-i, poate, Arsenio,
în ora ce se cheltuie, semnul unei
vieți sugrumate ție destinată, iar vântul
o poartă cu cenușa astrelor.


Traducere Ilie Constantin

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.