Nereușită încercare de pastel - Eugen Cioclea

De nu azi, mâine va cădea zăpada.
Sunt gata s-o întâmpin. O aștept.
De nu mai pot. Neliniștit. Ograda
am măturat-o.
Frunza de pe piept
am dat-o jos.
(Prea semănăm la față.)
Acum sunt iarăși singur. Strig:
- Iu - ha!
Vine zăpada, gerul,- flori de gheață
se vor desface și în fereastra
mea.

De nu azi, mâine, mituind destinul,
o să-mi invit prietenii la ceai
și-o să bârfim în lingurițe vinul
abia schițați pe-un fond de Hocusai.

De nu azi, mâine, cocoțați în sănii
trase de câini sau reni imaginari,
de chiot buni și buni de pataranii
vom cuceri Kamciatka, voluntari.

De nu azi, mâine. Să nu zic degrabă.
Bruma-i la poartă. Toată iarba-i fân.
Careta toamnei se transformă-n roabă.
Cocorii pleacă. ciorile -
rămân.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Eugen Cioclea



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.