XII - Emily Dickinson

Nu pot trăi cu tine,
Ar fi viaŃă
Si viaŃa-i sfârsită acolo
Asemeni si după
Sacristieru păstrează cheia,
Asezând
ViaŃa noastră, porŃelanul ei,
Ca pe o cupă
Abandonată de gospodina
Străină ori spartă;
Doreste un nou Sevres,
Vechi neciobit.
Nu am putut muri lângă tine,
Pentru asta trebuie asteptat
Să închizi ochii altuia,-
Nu ai putut.
Si eu puteam sta lângă tine
Să te văd îngheŃând,
Fără dreptul meu de-a fi gheaŃă,
Privilegiul morŃii?
Nu mă puteam ridica lângă tine
Pentru că faŃa ta

Ar fi arătat
Noua graŃie a lui Iisus
Incandescent si simplu, străin
Ochiul meu nostalgic,
Fără tine, fără el
A strălucit închis,
Ei ne-au judecat, dar cum?
Pe tine te-a ajutat Cerul, stii,
Te-a si căutat;
Eu nu am putut,
łi-ai săturat privirea,
Si eu nu mai am ochi
Pentru sordida excelenŃă
Ca Paradis
Avrea să fiu, pe unde te-ai rătăcit,
Numele meu crească
Cel mai fetid
Pe icoana cerească.
Unde te-ai dus,
Te-am condamnat să fii
Unde nu ai fost,
Era infern pentru mine.
Astfel te Ńii departe,
Acolo tu, eu aici,
Cu usa întredeschisă
Oceane sunt acestea,
Si rugăciune,
Si tu pală speranŃă,
Dispari!






Traducere din limba engleză de Victor Știr

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Emily Dickinson



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.