El îți scormone-n Suflet - Emily Dickinson

El îți scormone-n Suflet precum
Pianiștii Cheile-ncearcă
Nainte de-a-ncepe Muzica plină –
Îți lovește clapa de clapă –
Ți-antrenează Natura fragilă
Pentru mari Lovituri din Eter –
Ciocănind auzi – de departe –
Apoi mai aproape – Și-atât de încet
Încât ai timp să-ți tragi Răsuflarea –
Să simți cum – rece – Creieru-ți arde –
Deodată un Trăsnet imperial
Ce-ți scalpează Sufletul nud –

Când Vântul prinde Codrii în Gheare –
Universul – e mut –

1862

Traducere Veronica Porumbacu

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Emily Dickinson



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.