Carnetul unui afurisit (fragment) - Emil Cioran

Marele avantaj al poeților este că ei nu trebuie să explice moartea. Astfel ei n-au văzut-o decât imensă; nu însă și evidentă, fiindcă n-ar fi putut-o cânta. Evidența se înregistrează și e trecută în formulă; e fără fior. Echivocul morții – de a fi ceva nespus de tainic și în același timp infinit posibil – pare a o face accesibilă numai unor concepte inspirate, unei întraripări abstracte, unei minți dincolo de poezie și filosofie. Imediatul și insesizabilul ei nu intră nici în cântec și nici în demonstrație. Ea-i o banalitate… crucială. Cum să-i traduci prilejul ei misterios și sigur? Primăverile, spitalele, mânăstirile, cine nu se ocupă de ea ? Ce-i în sine nu știe nici un mort și nici un viu, fiindcă ea nu este – sau este numai în nume și în spaimă ; un flatus vocis al iremediabilului, o esență absurdă și cotidiană a posibilului. Ce ușor e s-o dorești sau s-o urăști, ce normal s-o simți sau s-o preschimbi în freamăt, și ce greu s-o știi și s-o predai acelora ce s-au numit ei înșiși muritori, de teamă că viața n-ar putea hrăni o definiție!

Adăugat de: Manuela Munteanu

vezi mai multe poezii de: Emil Cioran