Tînguioase, crengile - Emil Botta

Murmurau a dragoste crengile
cînd în brațe te-am luat, pădure toropită.
La elyseica noastră nuntă
veni vulpea bearcă și căprița ciuntă.
Pocalul din care m-am cinstit
purta un rubin otrăvit.
Ah, bine-i să mori
prins în al miresei văl de plînsori!
Să adormi liniștit
în al fagilor schit...
Bine-i să mori prea timpuriu,
în dulcea plasă,
în pădurea deasă,
într-un cort ruginiu.
Murmurau tînguioase crengile
și-mi oftai amărîto pe veci turturea.
Înfiorate murmurau crengile
și Toamna, din cornu-i, suna, suna...

Adăugat de: gabriel cristea

vezi mai multe poezii de: Emil Botta



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.