Nădejdii - Elena Farago

Tu, care vii purtând pe umeri
Ulciorul plin,
Tu, care vii
Să-nviorezi atâtea păsări
Ce mor de sete prin pustii, -Apleacă-te încet și dă-le

Să bea-nsetatelor credințe,
Și viselor ce-au supt doar pâclă
Nisipurilor din pustii

Apleacă-te încet și-ntinde-i
Dezaripatei năzuințe
Ulciorul dădător de viață, — întinde-i harul apei vii
Ce plăsmuiește viață nouă în pana frântelor aripe

Tu, care vii purtând pe umeri
Ulciorul scurtător de clipe,
Apleacă-te încet și dă-le
Să bea-
nsetatelor credinti, -Chiar dacă-n loc de apă vie
Le vei turna veninul morții,
Apleacă-te încet și toarnă-l
Căci nu te vor simți că minți

Ci-ncredintate că beau viață îl vor sorbi cu lăcomie,
-Și, binecuvântând norocul
Că ori de unde beau din plin,
Vor adormi visând că zboară
Mai sus decât puteau să știe,
Mai sus decât puteau s-ajungă,
De-n locul dulcelui venin
Le-ai fi turnat o sorbitură
De-ntremătoare apă vie, —
Și le-ai fi dat aevea clipă
Unui avânt cât de senin

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Elena Farago



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.