Băiatul cu căștile - Edward Hirsch

el portă pantaloni scurți largi și un tricou strident și fredonează pe Broaway odată cu muzica din căști.
Din când în când privește la mine peste umăr,
un tată de vârstă mijlocie croindu-și drum prin trafic în spatele lui.

E un băiat de cincisprezece ani în oraș – nici mai mult nici mai puțin –

dar mi-l imaginez ca pe o pasăre fără de nume, pestriță,
ciripindu-și deosebirea față de măcălendrii și vrăbii
și croindu-și drum pe lângă vânzătorii de stradă de la fiecare colț.

Mă tot gândesc la el ca la un pui sălbatic abia învățând să zboare
ce saltă nesigur pe-o aripă
și privește-napoi la mine de la-nălțimea neașteptată
înainte de a pluti peste vârful copacilor.



Traducere Bogdan-Alexandru Stănescu

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Edward Hirsch



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.