Şi tu, ţărână dragă, va trebui curând să mori,
Din toată frumuseţea-ţi nimic nu va rămâne;
Faţa perfectă, aceste mâini, ochii ca două flori,
Trupul de-oţel şi flacără se vor frânge mâine
Sau, sub vântul Morţii, sub bruma ei de lepră albă,
Vei fi o frunză şi nimic mai mult, o frunză doar,
Care cade, nu prima, cu clipa în arsa iarbă,
– Uzată, străină sieşi – un prozaică notă-n calendar.
Dragostea nu te va-ajuta când îţi va bate ora;
În ciuda iubirii, te vei desface-n acea zi
Şi vei pluti spectral prin aer, te vei risipi
La fel c-o floare, departe de ochii tuturora,
Fără să se ştie mai nimic de ceea ce erai
Sau cât de iubită-ai fost de toţi, în luna mai.
Distribuie: