Ştiu, aş fi putut trăi-n aşa fel
Încât să fi cunoscut durerea doar:
Fiindcă n-am iubit nici om, nici câine;
Şi nici paralele măcar;
Simţind poate câte-o durere de dinţi din când în când, niţel,
Calmată cu novocaină-n momentul necesar.
Făr-a intra-n relaţii, cu viaţa negociind prin impresari,
Bând un cocktail, purtând haine de ploaie, pariind pe doi dolari.
Trădată de nimeni, mai puţin de-a ceţurilor albăstrime
Susurând sub aripi mari de-aeroplan.
“Fântână,“-am strigat spre apa mută, “Nu voi bea din lichidul tău!”
Mi-i sete şi-aş dori un strop – n-aş înghiţi, mi-aş înmuia buzele, atât.
Iar în vreme ce ochiul trecutului condamnă, atoateştiutor,
Ochiul zilei scrutează-atent, căutând o întâlnire. Şi – ce-i mai rău –
Tinerii sunt deja bătrâni, ei s-au născut cu degetele-ncrucişate;
Nu voi primi de la ei niciun ajutor.
Distribuie: