Hod Putt - Edgar Lee Masters

Hod Putt



Zac aici aproape de cripta
Bătrânului Bill Piersol,
Care a devenit bogat făcând negoţ cu indienii şi care
Mai târziu a profitat de Legea Falimentului,
Şi datorită ei a devenit mai bogat ca niciodată.
Eu, săturându-mă de trudă şi de sărăcie
Şi văzând în ce fel a crescut averea Bătrânului Bill şi a altora,
Am tâlhărit un călător într-o noapte lângă Lăstarişul lui Proctor,
Ucigându-l din greşeală în cursul întâmplării.
Pentru fapta mea am fost judecat şi spânzurat,
Ăsta a fost felul meu de a da faliment.
Acum, noi cei care am abordat cu viziuni diferite legea falimentului,
Dormim alături în pace.

Trad. Petru Dimofte

Adăugat de: Mierla

vezi mai multe poezii de: Edgar Lee Masters



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.