Hare Drummer - Edgar Lee Masters

Hare Drummer




Se mai duc băieţii şi fetele la Siever’s
Pentru cidru, după şcoală, târziu în septembrie?
Mai adună alune printre tufişurile
Fermei lui Aaron Hatfield când începe să cadă bruma?
De multe ori m-am jucat râzând cu băieţii şi fetele
De-a lungul drumului şi pe culmile dealurilor
Când soarele era în scădere şi aerul era rece,
Oprindu-ne să scuturăm nucul
Care, desfrunzit, stătea în flama asfinţitului.
Acum, mireasma fumului în toamnă,
Căderea ghindei
Şi ecourile văilor
Abat spre încoace vise despre viaţă.
Ele plutesc deasupra mea.
Ele mă întreabă:
Unde sunt tovarăşii aceia care râdeau?

Câţi sunt cu mine, câţi au mai rămas
În livada veche de-a lungul drumului către Siever’s,
În pădurile care veghează
Apele liniştite?


Trad.Petru Dimofte

Adăugat de: Mierla

vezi mai multe poezii de: Edgar Lee Masters



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.